Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea mărţişorului, marcată de copii la Sibiu
Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului, în parteneriat cu Asociaţia „Rut“ de la Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Nicolae“ şi cu Centrul pentru Educaţie Incluzivă nr. 1, din Sibiu, au organizat ieri, 28 februarie, câteva manifestări educative legate de ziua de 1 martie. Peste 40 de copii aflaţi în atenţia instituţiilor amintite au confecţionat mărţişoare şi felicitări, pe care le-au împărţit mamelor, bunicilor şi profesoarelor.
Atelierele de lucru au fost organizate chiar de la începutul săptămânii, la Centrul de zi pentru copii „Şcoală după Şcoală“ de la Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Nicolae“, unde preotul Achim Băcilă şi cadrele didactice voluntare, împreună cu profesori de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă i-au ajutat pe copiii înscrişi în proiect să confecţioneze felicitări de 1 martie, mărţişoare şi alte obiecte specifice acestor momente de la începutul primăverii. Pentru că ziua de 1 martie cade în acest an într-o sâmbătă, organizatorii au decis ca momentul culminant, inaugurarea expoziţiei şi împărţirea mărţişoarelor, să se desfăşoare cu o zi înainte.
La centrul parohial au venit consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Rusu, inspectorii sociali pr. Tiberiu Kiss şi Marius Talmaţchi, preotul Marian Vlăduţ de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă nr. 1, cadre didactice şi voluntarii implicaţi în activitate. Inaugurarea expoziţiei cu obiecte specifice lunii martie a fost precedată de un moment de rugăciune, urmat de cuvântul părintelui consilier Nicolae Rusu, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
„Apreciem strânsa colaborare cu cele două centre educative şi eforturile părintelui Achim Băcilă şi ale părintelui Marian Vlăduţ pentru finalizarea acestui proiect şi mai ales pentru implicarea în acest eveniment de acum, prin care încununăm munca acestor copii. Mulţumim doamnelor profesoare şi cadrelor didactice implicate şi îi asigurăm de aprecierea şi recunoştinţa noastră. Ne dorim ca prin această activitate să dezvoltăm abilităţile şi deprinderile de creaţie ale copiilor, care să-i ajute nu doar în astfel de moment, ci şi pe viitor. Nu în ultimul rând, ne dorim ca aceşti copii să îşi asume tradiţiile poporului roman şi să nu importe alte obiceiuri străine“, a spus pr. Nicolae Rusu.
Simbolismul mărţişorului
Evenimentul a continuat cu o prezentare a inspectorului social Marius Talmaţchi, prin care copiii au aflat mai multe despre obiceiurile şi tradiţiile de 1 şi 8 martie, despre istoria obiectelor confecţionate în această perioadă şi dăruite persoanelor dragi. Parohul Achim Băcilă le-a mulţumit oaspeţilor pentru implicarea în acest proiect şi a evidenţiat simbolismul religios al mărţişoarelor.
„Pe lângă tradiţiile legat de 1 martie, trebuie să remarcăm şi simbolismul religios al mărţişorului. Cele două culori, roşu şi alb, simbolizează elementele euharistice, vinul şi pâinea, care se prefac la Sfânta Liturghie în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Anul acesta este închinat Sfintei Euharistii, iar manifestarea de astăzi este foarte aproape de începutul Postului Mare, în care ne pregătim pentru primirea Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii. Trebuie să avem o comuniune permanentă cu Hristos, prin Sfintele Taine“, a spus pr. Achim Băcilă.
Un cuvânt de binecuvântare a venit şi din partea părintelui Marian Vlăduţ, care a amintit copiilor cum trebuie să se pregătească pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.
La final, copiii au împărţit mărţişoare cadrelor didactice, mamelor, bunicilor şi doamnelor prezente. Pentru ca activitatea lor să fie cunoscută, dar şi pentru a aduce o bucurie femeilor care au trecut prin curtea bisericii sibiene, copiii au ieşit în incintă pentru a împărţi daruri tuturor doamnelor şi domnişoarelor din incintă.
Copiii de la Centrul de Educaţie Incluzivă au iniţiat şi o campanie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe colegii lor aflaţi în situaţii de urgenţă socială. Prin cumpărarea unor mărţişoare confecţionate de aceştia, micuţii aflaţi în provocări materiale vor primi un sprijin financiar de mare nevoie. Toţi copiii implicaţi în activitate de ieri de la biserica sibiană au primit din partea Departamentului social de la Arhiepiscopia Sibiului dulciuri, iconiţe şi calendare, are au fost împărţite după masa de prânz.
Centrul de zi pentru copii „Şcoală după Şcoală“ de la Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Nicolae“ funcţionează din 2003, iar în prezent 26 de copii din familii cu nevoi materiale primesc aici masa de prânz, sunt ajutaţi să-şi facă temele şi participă la mai multe activităţi educative, între care şi ore de religie.
„Avem ore de şah, de muzică instrumentală, de pictură pe sticlă şi alte cursuri menite să cultive sufletele acestor copii“, ne-a mai spus părintele Achim Băcilă.