În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, în Transilvania
Numeroase lăcaşuri de cult din Transilvania şi-au sărbătorit hramul de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De asemenea, numeroase ceremonii militare au fost dedicate Sfântului Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române. Credincioşii îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe care, prin jertfa sa, a fost un model al mărturisirii credinţei.
Hramul Sfântului Gheorghe din acest an a fost deosebit pentru credincioşii din Parohia Părău, judeţul Braşov, deoarece Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din comunitate. Măreaţa biserică din Părău, renovată complet în ultimii ani, a fost arhiplină la Liturghia Arhierească de la hram. Costumele populare din zonă au fost îmbrăcate de mulţi credincioşi la sărbătoarea satului şi au contribuit la înfrumuseţarea hramului de la biserica parohială. În soborul de preoţi s-au aflat decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel Pavel, protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea şi alţi slujitori ai sfintelor altare din împrejurimi şi din comunităţi mai îndepărtate.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, format din cântăreţii şi copiii implicaţi în activităţile cultural-religioase de la biserica din Părău. Pentru al treilea an consecutiv, copiii şi-au expus lucrările realizate în cadrul atelierelor de pictură religioasă pe sticlă.
Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, şi racla adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde se află părticele din mai mulţi sfinţi.
Program artistic susţinut de copii
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a prezentat viaţa şi martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, un model pentru fiecare creştin. Ierarhul a subliniat în cuvânt faptul că martirajul din primele secole de creştinism rămâne până în zilele noastre un exemplu de dăruire şi jertfelnicie, prin care s-a fundamentat credinţa creştină în lumea întreagă.
„Jertfele mucenicilor au devenit, spun Sfinţii Părinţi, sămânţa creştinismului. S-au înmulţit cei care credeau în Hristos şi de aceea chinurile martirilor n-au fost acte întâmplătoare, ignorate de Dumnezeu. Pe Sfântul Gheorghe l-au băgat cu picioarele în fier încins şi a ieşit nevătămat, l-au tăiat cu roata plină de cuţite şi a ieşit neatins. A fost băgat în groapa cu var şi a ieşit biruitor. Lucrurile acestea l-au enervat pe împăratul persecutor, care l-a condamnat în final la decapitare. Orice acţiune asupra lui, inclusiv otrava vrăjitorului, nu l-a afectat. S-a împlinit ceea ce le spunea Mântuitorul ucenicilor, că vor călca peste şerpi şi peste scorpioni şi nimic nu-i va vătăma. Chiar şi acel vrăjitor a fost impresionat şi s-a convertit. Împărăteasa însăşi a văzut minunile săvârşite prin chinurile Sfântului Gheorghe şi s-a declarat şi ea creştină. A fost condamnată la moarte şi pe drumul spre martiraj a trecut la Hristos. Toate acestea sunt mărturii pentru noi, cei de astăzi, mărturii ale iubirii puternice faţă de Dumnezeu a celor care sunt acum Sfinţii din Ceruri“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Sărbătoarea hramului de la Părău s-a încheiat cu un program artistic-religios susţinut de copiii parohiei. Aceştia au prezentat o scenetă legată de Sfintele Paşti, au recitat poezii religioase şi au interpretat cântece specifice perioadei pascale. Parohul Laurenţiu Urian i-a mulţumit ierarhului, la final, pentru binecuvântarea adusă la hramul din acest an de la Părău. Copiii au fost răsplătiţi de parohie cu dulciuri şi alte daruri, pentru eforturile depuse în a înfrumuseţa hramul şi în a dinamiza comunitatea prin activităţi cultural-artistice. De trei ani, peste 30 de copii din parohie se întâlnesc în fiecare sâmbătă la biserica din sat, unde învaţă să picteze icoane pe sticlă, să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie şi să afle mai multe despre credinţa străbună. Ierarhul i-a felicitat pe copii pentru pregătirea acestui program artistic şi le-a oferit iconiţe ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Sfântul Gheorghe sărbătorit în Cluj
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei Jucu de Sus, Protopopiatul Cluj I. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, în biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După momentul citirii pericopei evanghelice, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură. Parohia Jucu de Sus datează din anul 1900, iar biserica parohiei din anul 1902. În 1976, lăcaşul de cult a fost reabilitat atât în interior cât şi în exterior, după cum a precizat parohul Gheorghe Aniţaş.
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Vasile Someşanul. Din soborul care a slujit alături de ierarh au făcut parte preoţii şi diaconii catedralei, precum şi preoţi profesori ale instituţiilor teologice din municipiu. PS Vasile Someşanul a evidenţiat, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, că „Fiul Omului a venit în lume pentru ca noi să avem posibilitatea de a ne mântui, pentru ca noi toţi să putem aduce împreună cu îngerii cântare de biruinţă: Această cântare de biruinţă au învăţat-o toţi cei care au ajuns să-L cunoască şi să-L iubească pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Între aceştia s-a numărat şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - purtătorul de biruinţă“.
PS Sofronie la Biserica „Izvorul Tămăduirii“
La prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, 23 aprilie, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Oradea, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Pentru parohia orădeană această sărbătoare a fost o înainte prăznuire a hramului sfântului lăcaş, din vinerea Săptămânii Luminate, Izvorul Tămăduirii. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea.
În predica rostită după citirea celor două pericope evanghelice, de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, PS Episcop Sofronie a arătat legătura existentă între fragmentele scripturistice citite, acestea având în comun jertfa mântuitoare a Domnului Iisus Hristos, sursa permanentă a mărturisirii şi jertfei martirilor din toate timpurile.
„Biserica Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, biruinţa sa fiind, de fapt, în numele lui Hristos Domnul şi, prin Hristos, biruinţa tuturor martirilor. Forţa, energia şi curajul martirilor vine din puterea jertfei de pe Cruce a Mielului lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care înviază, ducând firea omenească din stricăciunea în care ajunsese, prin căderea lui Adam, la nestricăciune şi, mai mult decât atât, la îndumnezeire“, a spus PS Sofronie.
Ierarhul a arătat că „martirii şi mărturisitorii Bisericii, din toate timpurile şi din toate locurile, au în comun mărturia lor despre jertfa Mântuitorului Iisus Hristos şi Învierea Sa din morţi, înviere care le-a dat putere şi energie sfântă ca să Îl mărturisească pe Domnul nostru Iisus Hristos şi să îşi dea viaţa pentru El, aşa cum a făcut-o şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre marii sfinţi ai Bisericii“.
Astfel, curajul martirilor de a-L mărturisi pe Hristos Domnul cu preţul vieţii nu este un dat al Bisericii doar pentru o anumită perioadă, pentru începuturile Creştinismului, ci există martiri şi în timpurile mai noi, a subliniat PS Sofronie, care a adăugat că „întotdeauna, în curgerea istoriei Creştinismului, când au apărut prigoane, creştinii au fost chemaţi să mărturisească. Cohorte de martiri, sfinţi noi mucenici sau neomartiri, s-a adăugat martirilor din vechime, mai ales în timpul turcocraţiei, al stăpânirii otomane islamice, unii dintre aceştia, cunoscuţi cu numele, din neamul românesc, cum este Sfântul Mucenic Ioan Valahul, alţii necunoscuţi după numele lor, cum sunt sfinţii români din sudul Dunării, aromâni sau macedoromâni, care au fost martirizaţi împreună cu fraţii lor în credinţă greci, sârbi sau bulgari. Mulţi martiri al căror nume nu îl cunoaştem au fost şi în Egipt, în Siria, în Liban sau în Palestina, tot din cauza islamului“.
PS Sofronie a amintit, în cuvântul de învăţătură, de martirajul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache, comemoraţi, în mod deosebit în acest an, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor. De asemenea, ierarhul a amintit de stăpânirea bolşevică în Rusia şi, apoi, în ţările ocupate cu forţa de armata sovietică, când mulţi ierarhi, preoţi, monahi şi creştini ortodocşi au fost martirizaţi. „Dar să nu credem că s-a încheiat epoca martiriului în Sfânta Biserică. Şi astăzi creştinii sunt martirizaţi. Mor fraţii noştri creştini din Egipt şi din Siria, fiind victime ale prigoanei şi violenţei, mii de creştini ortodocşi fiind răpiţi sau omorâţi, zeci de biserici distruse şi sute de mii de persoane care mărturisesc credinţa creştină ortodoxă fiind nevoiţi să părăsească locurile natale şi să se refugieze“, a subliniat PS Sofronie, care în continuare a adresat celor prezenţi apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru colecta în bani ce se va desfăşura în întreaga Patriarhie Română, în cele trei duminici ce urmează, pentru ajutorarea creştinilor ortodocşi din Siria.
După Sfânta Liturghie, Dorel Octavian Rus, protopopul Oradiei, Peştişului şi Aleşdului, şi parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Oradea au mulţumit ierarhului pentru prezenţa la acest sfânt lăcaş în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi pentru dragostea şi grija pe care o poartă acestei parohii.
În cuvântul de la final, ierarhul a felicitat pe toţi dreptmăritorii creştini care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adresându-le urări de ani mulţi şi binecuvântaţi, sănătate şi alese bucurii duhovniceşti.
Biserică târnosită la Baia Mare
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, ocrotitorul Oştirii Române, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul a târnosit biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din incinta Unităţii Militare 01354 din Baia Mare, apoi a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură.
La sfârşitul Sfintei Liturghii a conferit preotului slujitor Petru Pop, distincţia „Gramata Episcopală“, în semn de apreciere, şi i-a dăruit o bederniţă. Celor doi comandanţi ai unităţii militare, care au condus-o în perioada în care s-au început şi s-au finalizat lucrările la biserică - general (r) Marcel Pop, care a dus biserica până la roşu şi colonel dr. Mircea Fechete, în timpul căruia s-au terminat lucrările, s-a realizat pictura şi s-a înzestrat biserica cu catapeteasmă şi mobilier - PS Iustin Sigheteanul le-a acordat distincţia „Crucea Voievodală Maramureşeană“ în semn de înaltă apreciere şi preţuire. De asemenea, o mare parte dintre angajaţii instituţiei şi mai mulţi binefăcători au primit diplome de vrednicie. (Pr. Cristian Rus, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)