Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistrița
Un sobor de 16 ierarhi a săvârşit luni, 20 noiembrie, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Prăznuirea a reprezentat un prilej binecuvântat pentru soborul clericilor și pentru mulțimea pelerinilor de a se așeza sub milostiva ocrotire și a se încredința mijlocirii sfântului ocrotitor al întregului ținut al Olteniei de sub Munte, informează arhiepiscopiaramnicului.ro.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (Biserica Bulgariei); Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; și Preasfințiții Părinți Lucian, Episcopul Caransebeșului; Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Galaction, Episcopul Alexandriei și Telormanului; Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților; Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; Macarie de Glavinitsa, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse; Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.
„Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”
Binecuvântarea și bucuria sufletească a pelerinilor, prilejuite de sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul, au fost evocate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în cuvântul de învățătură, care a amintit de cuvintele psalmistului: „Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui!”: „Psalmistul vorbea de cei care s-au mutat din viața aceasta în viața cea veșnică și s-au bucurat de o cinste deosebită, fiind așezați în ceata cuvioșilor, a celor fericiți, a drepților, pentru că Dumnezeu i-a așezat de la început pe părinții noștri Adam și Eva în Rai, iar prin Mântuitorul Iisus Hristos ne-a readus iarăși în iubirea Sa, deschizându-ne Împărăția cerească - mult superioară Raiului unde erau strămoșii noștri Adam și Eva. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să ne urcăm la El, a venit și ne-a ajutat să mergem pe calea cea bună, El Însuși fiind Calea, Adevărul și Viața. Prin harul Duhului Sfânt, Dumnezeu lucrează în sufletele noastre, iar prin sufletele noastre li se comunică și trupurilor noastre această energie dumnezeiască. Așa se face că trupurile noastre pot deveni nestricăcioase, sfinte moaște făcătoare de minuni, cum este cazul Sfântului Grigorie de la această sfântă mănăstire. [...] Sfântul Grigorie ne este model în sensul acesta, pentru că din fragedă copilărie, intrând în mănăstire și iubind pe Dumnezeu, s-a ostenit zi și noapte, așa cum spune psalmistul: N-a dat somn ochilor săi, nici genelor sale dormitare până ce a aflat loc lui Dumnezeu. [...] Sfântul Grigorie lasă totul în urma sa, lasă viața cea pământească, lasă familia sa, și merge în pustie, ca să stea în liniște, dar nu într-o liniște trupească, ci într-una a Duhului, o liniște a inimii în care duhurile rele să nu răvășească sufletul omului. [...] Sfântul Grigorie, pe care îl pomenim astăzi, este făcător de minuni, pentru că sufletul său a comunicat și trupului său energia dumnezeiască, harul dumnezeiesc. Această lucrare dumnezeiască s-a întipărit în trupul sfântului, încât el devine purtător de Dumnezeu, purtător de Duhul Sfânt, și în același timp exemplu al învierii, că și trupurile noastre înainte de înfricoșata judecată se vor uni cu sufletele noastre. Dumnezeu locuiește în aceste sfinte moaște ale Sfântului Grigorie și noi ne împărtășim din această energie dumnezeiască spre folosul sufletelor noastre. Ea se dăruiește pentru că sfântul este iubitor de bine și de oameni. De aceea ne reunește în această zi, în această sfântă mănăstire, ca să ne bucurăm împreună cu el, și cu toți îngerii care sunt împreună cu noi la Sfânta Liturghie, fiindcă «unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu și Eu voi fi în mijlocul lor». În felul acesta trăim bucuria sărbătorii Sfântului Grigorie și ne unim cu el prin rugăciune”.
Bucuria rugăciunii și a împreună-slujirii a fost amintită și de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, care a mulțumit Mitropolitului Olteniei și ierarhilor prezenți la sărbătoarea ocrotitorului lavrei Bistrița din judeţul Vâlcea.