Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli la Caransebeş
În Episcopia Caransebeşului, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost cinstiţi atât în comunităţile urbane şi rurale, cât şi în comunităţile monahale.
O sărbătoare cu totul aparte este cinstită în fiecare an în municipiul Reşiţa, care îi are ca ocrotitori pe aceşti sfinţi, corifei ai creştinismului, ocrotitori ai mai multor lăcaşuri de cult reşiţene. Şi în acest an parohia cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din cartierul reşiţean Govândari şi-a prăznuit ocrotitorii în mod festiv. Cu acest prilej, începând cu orele dimineţii, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială, de către un sobor de preoţi condus de către protosinghelul Casian Ruşeţ, secretar eparhial şi delegat al Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului la acest eveniment. Potrivit tradiţiei din Banat, după oficierea Sfintei Liturghii, s-a înconjurat biserica, după care s-a oficiat rânduiala tradiţională de "tăiere a colacului". Cuvântul de învăţătură la această sărbătoare a Reşiţei a fost rostit de către părintele protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial, care a transmis şi gândul de frăţietate şi binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului. "Aşa cum de-a lungul istoriei am constatat, Dumnezeu Se descoperă şi Se ascunde în acelaşi timp oamenilor, şi aceasta pentru că Dumnezeu doreşte ca şi oamenii să se apropie de El, precum El prin Hristos S-a apropiat şi S-a atins de oameni. În contextul prăznuirii deodată a celor doi Sfinţi Apostoli trebuie să înţelegem că Dumnezeu are în lume această dublă calitate: de gazdă şi de oaspete. Gazdă pentru că aşteaptă pe cei osteniţi şi împovăraţi în Taina Sfintei Euharistii, în sfintele biserici şi în rugăciune; şi de oaspete pentru că El stă la uşa noastră şi bate, regăsindu-Se în lacrima nevoiaşului, a omului bolnav, gol, muribund, suferind, singur şi neajutorat. Toate acestea, ca să ne arate că dragostea creştină nu este una platonică, ci este o dragoste de comuniune, o dragoste împărtăşită. Aşa L-au propovăduit cei doi Apostoli pe Hristos, cu preţul morţii martirice", a spus Sfinţia Sa în cuvântul de învăţătură. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi o delegaţie a parohiilor romano-catolice din Fano şi Pesaro (Italia), comunităţi înfrăţite cu parohia reşiţeană. Oaspeţii din Italia au fost primiţi de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, în după-amiaza zilei de 27 iunie, la Reşedinţa episcopală din Caransebeş. În aceeaşi zi, Schitul Bogâltin şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată în pridvorul mănăstirii de un sobor de preoţi, în prezenţa credincioşilor din parohiile învecinate, şi nu numai. Delegatul Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la această sărbătoare a schitului a fost părintele consilier cultural Daniel Alic, care după ce a rostit cuvântul de învăţătură a transmis şi mesajul de binecuvântare al chiriarhului. Piatra de temelie a bisericii schitului s-a pus în anul 1949. Târnosirea bisericii s-a făcut în ziua de 8 iulie 1959 de către mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu. Viaţa monahală a început prin venirea părintelui Alexie Udrea, dar nu a durat prea mult, întrucât din 1959 schitul a fost desfiinţat şi a trecut în administrarea Parohiei Bogâltin. Odată cu reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului în anul 1994, cu binecuvântarea Episcopilor Emilian Birdaş şi Laurenţiu Streza, schitul şi-a reînceput activitatea.