Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea sfinţilor mărturisitori ardeleni
Biserica Ortodoxă Română i-a pomenit, luni, 21 octombrie, pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion şi Sofronie, pe Sfântul Mucenic Nicolae Oprea şi pe Sfinţii preoţi mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. Mai multe biserici din Transilvania au organizat manifestări deosebite în cinstea lor.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Spermezeu, Protopopiatul Beclean, cu ocazia sărbătoririi Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori: Visarion şi Sofronie, a Sfântului Mucenic Nicolae Oprea şi a Sfinţilor preoţi mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. Din sobor au făcut parte numeroşi preoţi şi diaconi. La sărbătoarea din localitatea Spermezeu a participat şi mulţime de credincioşi de pe valea Ilişua-Ţibleş, dar şi din zona Becleanului.
IPS Părinte Mitropolit Andrei a vorbit despre mărturisirea credinţei ortodoxe, pornind de la exemplul de vieţuire al Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori care au luptat şi au apărat adevărul de credinţă cu preţul vieţii. Ierarhul a subliniat şi faptul că orice creştin ortodox trebuie să îşi arate credinţa şi trăirea sa prin fapte şi să pună cuvântul lui Dumnezeu în practică.
„Mărturisitorilor pentru Ortodoxie pe care îi sărbătorim astăzi le-a fost greu după 1700, mulţi au murit în temniţe. Şi, nu numai atunci, ci de-a lungul anilor, mulţi creştini L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi acum stau în Împărăţia lui Dumnezeu şi cântă Domnului cântare de biruinţă şi se roagă pentru noi, păcătoşii, ca să nu fim şovăielnici, să nu fim creştini călduţi, ci să fim creştini râvnitori. Credinţa noastră să se vadă după fapte. Să ţinem şi la credinţă şi la Biserică şi la moştenirea strămoşilor, dar şi în viaţa de zi cu zi să ne manifestăm ca atare, pentru că un român în parte şi tot neamul laolaltă atâta plăteşte, cât înţelege să pună în practică din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. Încercăm cu rugăciunile Sfinţilor Mărturisitori să ne întărim credinţa şi să punem Evanghelia în practică şi, atunci când va veni ceasul cel mare, ne vom putea adăuga şi noi lor şi celor mulţi care stau în faţa Domnului Hristos şi-I cântă cântare de biruinţă“, a spus IPS Mitropolit Andrei. Biserica ortodoxă din Spermezeu, ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, a fost zidită între anii 1958-1969. Locaşul de rugăciune a fost sfinţit în anul 1969 de vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. Lucrările de întreţinere a sfântului lăcaş au continuat prin purtarea de grijă a preotului Teodor Mureşan. Astfel, s-a acoperit biserica cu tablă, s-a construit gardul împrejmuitor şi trotuare, precum şi casa parohială. Între anii 2000-2002, la iniţiativa tânărului preot Simeon Buta, lăcaşul de rugăciune a fost pictat şi a fost schimbat mobilierul. În urma acestor lucrări de renovare biserica a fost resfinţită în 2002 de vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu. Potrivit parohului Simion Buta, la biserică s-a mai realizat, apoi, o serie de lucrări, una dintre acestea fiind înlocuirea acoperişului.
Piatră de temelie la Agrieşel
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică în satul bistriţean Agrieşel, filie a Parohiei Agrieş, Protopopiatul Beclean.
La slujba de sfinţire au participat, în soborul de preoţi şi diaconi, parohul Timoftei Găurean şi protopopul de Beclean, Doru Zinveliu. De asemenea, de faţă a fost prezentă întreaga comunitate parohială, alături de oficialităţi judeţene şi locale. Noua biserică ortodoxă cu hramul „Naşterea Domnului“ va fi ridicată în Agrieşel, pe un teren donat de învăţătoarea Floarea Pop.
La final, IPS Mitropolit Andrei a evidenţiat importanţa momentului, arătând că este importantă şi semnificaţia sărbătorii din ziua în care s-a făcut slujba de punere a pietrei de temelie, ziua în care este sfinţit locul unde se va ridica nou lăcaş de rugăciune. Cu acest prilej, IPS Mitropolit Andrei a binecuvântat şi un altar de vară construit în filia Agrieşel.
Liturghie arhierească la Alba Iulia
În ziua de pomenire a Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, a Sfântului Mucenic Nicolae Oprea şi a Sfinţilor preoţi mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, s-a îndătinat ca, an de an, credincioşii să participe în număr mare slujba săvârşită la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, asistând la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din cadru Centrului eparhial şi slujitori ai Catedralei. Cu acest prilej, IPS Arhiepiscop Irineu a rostit şi un cuvânt de învăţătură, scoţând în evidenţă istoria zbuciumată a Transilvaniei, viaţa mucenicească şi mărturisirea dreptei credinţe de către sfinţii pomeniţi, precum şi datoria celor de azi de a-i comemora pe iluştrii înaintaşi, urmându-le credinţa şi faptele.
La Sfânta Liturghie au participat credincioşi albaiulieni, oficialităţi din cadrul Consiliului Judeţean Alba, precum şi un mare număr de studenţi şi elevi din unităţile de învăţământ teologic şi laic din localitate. Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori au strălucit prin propovăduirea dreptei credinţe şi cu sfinţenia vieţii, fiind apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania în faţa ofensivei confesionale a Imperiului Habsburgic din veacul al XVIII-lea. Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, aceşti cinci Mărturisitori din Transilvania sunt cinstiţi ca sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi, mai cu seamă, de către cei din mijlocul cărora s-au ridicat.
Hram la Chinteni
La sărbătoarea Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori, biserica parohială din Chinteni, Protopopiatul Cluj I, şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Din soborul slujitor au făcut parte preoţi din parohiile din împrejurimi, în frunte cu Protopopul de Cluj I, Ioan Jeler.
Preasfinţitul Episcop Vasile Someşanul a vorbit credincioşilor prezenţi la hramul bisericii din Chinteni despre ocrotitorii locaşului de cult. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi la o viaţă duhovnicească şi la o credinţă mărturisitoare.
„Fiecare dintre noi suntem chemaţi să avem o credinţă mărturisitoare, şi atunci când ne străduim cu adevărat să-L mărturisim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu o putem face decât silindu-ne să ne eliberăm sufletul, mintea, inima noastră de orice ură, duşmănie, mânie, ceartă, de invidie şi prin vorbele şi prin faptele noastre să putem să arătăm iubirea, dragostea faţă de aproapele, faţă de părinţii, moşii şi strămoşii noştri, dragostea faţă de Dumnezeu“, a spus PS Vasile Someşanul.
Sfinţii mărturisitori exemplu pentru credincioşi
La finalul slujbei, parohul Simion Abraham a arătat că ocrotirea Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori este o responsabilitate pentru credincioşii parohiei din Chinteni, care trebuie să urmeze exemplul sfinţilor. „Noi avem acest privilegiu, această bucurie de a-i avea patroni spirituali pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori ai parohiei noastre din Chinteni. Trebuie să le urmăm exemplul, să luptăm şi noi pentru credinţa noastră, să ne străduim şi noi să ne păstrăm credinţa noastră cea adevărată şi aşa să ne prezentăm la vremea rânduită în faţa Dreptului Judecător. Am luptat, ne-am păstrat ceea ce am avut şi iată Doamne venim cu ceea ce este“, a spus parohul.
Biserica parohiei ortodoxe din Chinteni a fost construită între anii 1946 şi 1964. În 1964, când a fost sfinţită de vrednicul de pomenire episcop Teofil Herineanu, a primit hramul Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion, Sofronie şi Oprea. Din 1983, la biserica din Chinteni s-au realizat lucrări de renovare şi reabilitare. Potrivit pr. Simeon Abraham, în primii ani a fost refăcută tencuiala exterioară, în 1991 s-a restaurat pictura, iar în 2011 şi 2012 au fost puse vitralii.