În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătorirea hramului Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari
În perioada 18-20 septembrie, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din București își sărbătorește hramul: Sfinţii Mari Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist, pomeniți la 20 septembrie. Zilele dedicate hramului vor începe duminică, 18 septembrie, cu o seară duhovnicească despre familie și un concert de muzică corală. Luni se va desfășura procesiunea cu racla în care se află moaștele celor patru sfinți mucenici, iar marți, Sfânta Liturghie.
Anul acesta, sărbătorirea hramului Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari va debuta duminică, 18 septembrie, la ora 17:30, cu o seară duhovnicească având tema „Familia în societatea contemporană: probleme, cauze, efecte, remedii”, invitat special pr. prof. dr. Vasile Gavrilă. În continuare, de la ora 19:00, va avea loc un concert de muzică corală intitulat „Bucuria credinţei”, susţinut de Corul bărbătesc „Cantus Domini”, dirijat de arhid. Răzvan-Constantin Ştefan, şi de Corul mixt „Canticum Bucureşti”, dirijat de Răzvan Rădos.
Luni, 19 septembrie, de la ora 16:30, va fi oficiată slujba Vecerniei cu Litie, iar de la ora 18:00 va avea loc o procesiune cu racla în care sunt păstrate cinstitele moaște ale celor patru sfinți ocrotitori ai Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari, pe următorul traseu: bulevardul Pache Protopopescu - strada pictor Ion Andreescu, bulevardul Ferdinand - strada Traian (cu oprire la Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana”) - bulevardul Pache Protopopescu (cu oprire la Colegiul Național „Mihai Viteazul”) - Biserica Iancu Vechi-Mătăsari. La procesiune vor participa preoţi din Protopopiatul Sector 2 Capitală, directorii şi profesorii de religie de la unităţile de învăţământ din parohie şi alţi credincioşi.
Sărbătorirea Sfinților Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist va continua marți, 20 septembrie, cu slujba Utreniei (de la ora 8:00), Sfânta Liturghie (de la ora 9:30) și slujba de pomenire a ctitorilor și slujitorilor bisericii trecuți la Domnul.
La sărbătoarea celui de-al doilea hram al Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.
Biserica Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din bulevardul Pache Protopopescu, nr. 90, Protoieria Sector 2 Capitală, este singurul locaş de cult din București care păstrează părticele din moaștele Sfinților Mucenici Eustatie, ale soției sale Teopista și ale fiilor lor Agapie și Teopist, o familie creștină martirizată pentru credința în Hristos, la Roma în jurul anului 122, în timpul împăratului roman Hadrian (117-138). Cei patru mucenici sunt prăznuiți în fiecare an la 20 septembrie.
Potrivit documentelor din arhiva parohiei, părticele din moaștele Sfinților Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist, făcători de minuni și ocrotitori ai familiei creștine, au fost aduse la această biserică în anul 1840 de către un credincios din București, Mihai Zidaru, de la Baia (județul Suceava), prima cetate de scaun a Moldovei (secolul al XIV-lea). De atunci, acestea sunt păstrate ca un dar de mare preț al bisericii bucureștene și venerate cu evlavie. Reputați istorici români, între care menționăm pe Nicolae Iorga (în lucrarea „Inscripții din bisericile României adnotate și publicate”, București, 1905-1907), atestă existența, la această biserică, a moaștelor Sfinților Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist, făcători de minuni și ocrotitori ai familiei creștine.