Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătorirea Sfântului Antipa de la Calapodești la catedrala din Roman

Sărbătorirea Sfântului Antipa de la Calapodești la catedrala din Roman

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Pr. Valentin Băltoi - 12 Ianuarie 2026

Părinți și maici starețe, ieromonahi, diaconi și credincioși romașcani au participat sâmbătă, 10 ianuarie, la slujba Dumnezeieştii Liturghii oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, cu ocazia împlinirii a 210 ani de la nașterea Sfântului Cuvios Antipa în localitatea băcăuană Calapodești și a 120 de ani de la canonizarea sa. 

Din soborul slujitorilor au făcut parte arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial, precum și părinți stareți și duhovnici de la mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului.

În cuvântul adresat la începutul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre viața și lucrarea Sfântului Antipa, primul sfânt român cinstit la început de an, care a trecut în veșnicia lui Dumnezeu la vârsta de 66 de ani, și despre harul preoției care l-a întărit ca să slujească lui Dumnezeu în lavrele monahale din Moldova, Grecia și ținutul îndepărtat al Rusiei. 

Cuvântul de învățătură la acest moment de sărbătoare eparhială a fost adresat credin­cioșilor de către Preasfințitul Părinte Andrei, care a vorbit despre viața și nevoința Sfântului Antipa de la Calapodești, care „se numără printre cele mai alese roade duhovnicești pe care le-a odrăslit pământul Moldovei”. În cuvântul său, Preasfinția Sa a vorbit despre Constantin și Ecaterina, părinții binecredincioși ai Sfântului, despre începuturile vieții monahale la Mănăstirea Brazi, sub îndrumarea starețului Dimitrie și inițierea în nevoința ascetică prin practicarea smereniei, a ascultării și a rugăciunii inimii.

În încheierea cuvântului său, Preasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre slujba Acatistului Sfântului scrisă de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și despre con­ținutul acestei rugăciuni care respectă cu fidelitate cronologia vieții Sfântului și despre ortodoxia cre­dinței sale, mărturisitoare a învă­țăturii despre Preasfinta Treime. 

La finalul Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au oficiat slujba Acatistului Sfântului Antipa de la Cala­podești.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale dirijat de arhid. Alexandru Tecucianu.