Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Schitul Nicolinţ din Episcopia Caransebeşului şi-a sărbătorit hramul

Schitul Nicolinţ din Episcopia Caransebeşului şi-a sărbătorit hramul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 28 Octombrie 2013
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Schitul Nicolinţ  şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită, din încredinţarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, de către pr. Bogoliub Martinovici, protopop al Protopopiatului  Moldova Nouă, alături de părintele protosinghel Ilie Pentoiu, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, dintre care foarte mulţi la momentul potrivit s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele protopop Bogoliub Martinovici, care a subliniat importanţa cinstirii sfinţilor. Potrivit tradiţiei bănăţene, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra credincioşilor, prin binecuvântarea colacului şi a prinoaselor. 
 
Acest aşezământ monahal a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003, la iniţiativa părintelui protopop al Oraviţei, Ion Văran. În scurtă vreme, Schitul Nicolinţ a devenit pentru credincioşii din zonă un reper spiritual. O amplă reînviere a schitului se datorează părintelui Ilie Pentoiu, venit din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, care a dat prin osteneala sa un elan de promovare a vieţii monastice şi în zona Protopopiatului Oraviţa. Cu sprijinul Centrului eparhial, dar şi prin osârdia părintelui stareţ, la schit s-au făcut reparaţii capitale: amenajarea paraclisului, iconostas sculptat şi pictură interioară. La data de 30 octombrie 2009 a fost târnosit paraclisul schitului, iar în 24 septembrie 2010 s-a sfinţit pictura prin grija Întâistătătorului Eparhiei, Preasfinţitul Lucian. Osteneala părintelui stareţ a fost evidenţiată şi răsplătită, fiindu-i acordat rangul de protosinghel. În prezent se continuă amenajarea camerelor (chiliilor) care pot deveni spaţii de cazare pentru vizitatori şi se au în vedere activităţi cu tineretul, tabere de vară şi acţiuni cu caracter social. (Pavel Canea)