Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Școală de vară la Biserica „Sfântul Mina” din Constanța
Biserica „Sfântul Mina” din Constanța organizează, începând din 2 iulie, cea de-a 3-a ediție a școlii de vară. Aproximativ 40 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani, însoțiți de adulți și coordonați de specialiști în domeniu, participă gratuit, de luni până vineri, la activități desfășurate în intervalul orar 10:00-12:00, informează arhiepiscopiatomisului.ro.
Școala de vară de la Biserica „Sfântul Mina” își propune să ofere copiilor „o alternativă sănătoasă de socializare, dar și de formare a personalității în cadrul Bisericii, prin activități diverse, atractive, oferindu-le o vară frumoasă, plină de jocuri interactive. Fiind deja la a treia ediție, copiii au format o adevărată familie în jurul altarului bisericuței de lemn din Parcul Tăbăcărie”, a declarat părintele Claudiu Banu, parohul Bisericii „Sfântul Mina”, inițiatorul și coordonatorul proiectului. La finalul programului, copiii servesc o gustare de fructe.
În fiecare luni se desfășoară alternativ jocurile copilăriei (Georgiana Tudorica), cursuri de prim ajutor (voluntari Crucea Roșie) și circulație rutieră. Marțea sunt organizate excursii (așezăminte monahale, Ceronav, Delfinariu, Microrezervația naturală din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, picnic în împrejurimile orașului Constanța, Aqua Park Eforie Nord). Miercurea este dedicată acțiunilor de dezvoltare personală și jocuri în echipă (Daniela Costan și voluntari), joia cursuri de pictură (prof. Gabriela Moise), iar vinerea cursuri de balet și arta mișcării (prof. Stela Cocârlea). Toate creațiile realizate pe parcursul verii le vor fi înmânate copiilor pe 26 august, când, după Sfânta Liturghie, școala se finalizează cu un moment artistic pregătit de către copii. În curtea bisericii există și un loc de lectură numit sugestiv „Căsuța cu cărți”, de unde doritorii pot împrumuta o carte pentru a o citi. Totodată, doritorii pot dona cărți pentru ca și alte persoane să se bucure de o lectură cât mai diversificată.