Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Scriptura se împlineşte în Euharistie
În a treia zi de Paşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a aflat în mijlocul obştii mănăstirii ilfovene Pasărea. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre semnificaţiile duhovniceşti ce se desprind din Evanghelia în care Sfântul Luca relatează episodul arătării Domnului Hristos către ucenicii Luca şi Cleopa, în drumul lor spre Emaus, şi mai apoi către ceilalţi Apostoli.
În cuvântul de învăţătură, rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat legătura dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Euharistie, prima desăvârşindu-se în cea de a doua. „Înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei se referă la Taina Bisericii. Primul mare adevăr al Evangheliei de astăzi este adevărul Sfintei Scripturi. Prima lectură hristocentrică a Vechiului Testament o face Hristos Însuşi. El tâlcuieşte cuvintele Scripturii în care se vorbeşte despre Dumnezeu Cuvântul. Deci, Sfânta Scriptură, deşi este formată din cărţi multe, scrise în stiluri diferite, de autori diferiţi şi în perioade diferite, are unitate. Unitatea Sfintei Scripturi este dată de Taina Persoanei lui Hristos. El le-a vorbit ucenicilor Luca şi Cleopa despre ceea ce era scris cu secole înainte cu privire la El. Hristos Domnul a interpretat cuvintele din Sfânta Scriptură pe care El, prin Duhul Sfânt, le-a inspirat“, a explicat Patriarhul României.
Al doilea mare adevăr al Evangheliei pe care Întâistătătorul Bisericii noastre l-a evidenţiat este adevărul Sfintei Euharistii. „Hristos Domnul a binecuvântat pâinea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor şi, îndată, ei L-au recunoscut, dar El S-a făcut nevăzut. Atunci când Domnul Hristos S-a făcut nevăzut, a intrat în pâinea Sfintei Euharistii, arătând că El este conţinutul acesteia şi că ucenicii nu se împărtăşesc cu pâine simplă, ci cu Hristos Care este tainic prezent în pâinea binecuvântată, sfinţită de El. Deci vedem legătura între Sfânta Scriptură, când ucenicii se hrăneau cu seminţele sau sensurile duhovniceşti din cuvintele acesteia, şi Sfânta Euharistie, în care Sfânta Scriptură se împlineşte. Ucenicii spuneau: «Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?» (Luca 24, 32). De ce ardeau în ei inimile lor? Pentru că Cel Care interpreta Scripturile era Cel Care a scris Scripturile prin lucrarea Duhului Sfânt şi au ajuns prin cuvintele Scripturii să se unească duhovniceşte cu Dumnezeu Cuvântul. Deci, avem mai întâi o comuniune spirituală cu Hristos când ascultăm cuvintele Scripturii, iar această comuniune se desăvârşeşte prin împărtăşirea cu Sfânta Euharistie“, a spus Preafericirea Sa. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că cele 10 arătări ale Domnului Iisus Hristos, între momentul Învierii şi momentul Înălţării Sale la cer, arată că Hristos Cel răstignit şi înviat este cu adevărat viu. El Se arăta şi Se ascundea, ca să îi înveţe pe ucenici că El poate să fie prezent în Duhul chiar când ei nu-L mai văd cu ochii trupeşti.
La final, Preafericirea Sa a dăruit obştii Mănăstirii Pasărea în semn de preţuire mai multe cărţi liturgice şi teologice, precum şi Pastorala de Sfintele Paşti intitulată „Învierea lui Hristos – întărirea martirilor“. Stareţa mănăstirii, stavrofora Mihaela Costache, i-a mulţumit Preafericirii Sale în numele întregii obşti pentru cuvântul de învăţătură şi pentru vizita pastorală.