În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Ședința anuală a Casei de Ajutor Reciproc din Arhiepiscopia Dunării de Jos
Marți, 8 februarie, Centrul eparhial a găzduit întrunirea anuală a membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a clerului și salariaților bisericești din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian. Din cauza situației pandemice, accesul fizic a fost limitat, celor prezenți în Sala „Episcop Melchisedec Ștefănescu” a Centrului eparhial alăturându-li-se ceilalți membri participanți prin intermediul unei platforme de comunicare online.
După rostirea rugăciunii de început și lecturarea pasajului evanghelic al zilei, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre lumina faptelor bune și rolul important pe care această organizație bisericească îl are în sprijinirea membrilor săi care au nevoie de ajutor. Totodată, ierarhul a arătat că prin activitatea acestei organizații se promovează solidaritatea creștină atât de necesară în zilele noastre, nevoia de întrajutorare reciprocă și înmulțirea milosteniei, mai ales în această perioadă de pandemie, pentru susținerea vieții și a sănătății, dar și sprijinirea celor aflați în suferință din cauza bolilor și a deceselor din familie, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
Lucrările ședinței au fost deschise de președintele organizației, preotul Claudiu Mitu, care a prezentat Raportul de activitate al Casei de Ajutor Reciproc din anul anterior. În cadrul acestuia au fost evidențiate cele peste 130 de ajutoare oferite membrilor, sprijinul acordat pe parcursul anului 2021 depășind suma de 100.000 de lei. În a doua parte a întrunirii au fost discutate și stabilite mai multe obiective ce au în vedere dezvoltarea și susținerea activității de întrajutorare desfășurată de instituție în cursul acestui an.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului și salariaților bisericești din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, ale Legii nr. 12/1996, republicată, privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și ale Regulamentului de organizare și funcționare al caselor de ajutor reciproc.
Scopul principal este ajutorarea membrilor prin acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase, dar și oferirea unor ajutoare în diferite situații și nevoi care apar, respectiv la naștere, boală, înmormântare și altele.