Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Ședință de lucru privind activitățile culturale, catehetice și de tineret din Arhiepiscopia Alba Iuliei
La Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, Protopopiatul Aiud, a fost organizată o întâlnire de lucru cu reprezentanții grupurilor de inițiativă pentru tineret, cu responsabilii de cateheză și cu coordonatorii centrelor cultural-catehetice din cuprinsul Eparhiei de Alba Iulia.
Pentru a trasa noi coordonate de acțiune a fost organizată o întâlnire de lucru cu reprezentanții grupurilor de inițiativă pentru tineret, cu responsabilii de cateheză și cu coordonatorii centrelor cultural-catehetice din cuprinsul Eparhiei de Alba Iulia. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 19 februarie.
După un moment de rugăciune, în sala de conferințe a schitului, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pr. Oliviu Botoi, consilier cultural al eparhiei, a transmis mesajul de binecuvântare al ierarhului adresat celor 75 de participanți. În continuare, un cuvânt de bun-venit a fost rostit de către ieromonahul Gheorghe Sas, egumenul schitului, în calitate de gazdă.
Primul punct de pe ordinea de zi a vizat activitățile liturgice, culturale, educaționale și mediatice dedicate „Anului omagial al rugăciunii în viața creștinului și a Bisericii” și „Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Pr. Oliviu Botoi a prezentat temele generale din programul-cadru elaborat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după care a fost stabilit un plan cu posibile activități legate de Anul omagial și comemorativ 2022.
Unul dintre invitații întâlnirii, Dana Bates, președintele Fundației „Noi Orizonturi” și al Asociației „Orthopraxis”, a prezentat o serie de modele de bune practici bazate pe implicare activă în societate (service-learning) a tinerilor.
Cristian Matei, lider dezvoltare Young Life și coordonator grupuri de suport pentru dependențe și codependențe în cadrul Asociației „Orthopraxis”, a evidențiat cele șase programe de lucru propuse pentru parohiile din eparhie.
Pr. Cristian Rațiu, inspector de cateheză și tineret, a prezentat rezultatele chestionarului de analiză de nevoi a tinerilor ce a fost completat de preoți și profesori din cele zece protoierii ale eparhiei. El a făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte ce pot fi derulate în centrele cultural-catehetice și în parohii. De asemenea, a făcut și o prezentare a planificării proiectelor catehetice, a acțiunilor de tineret, a taberelor de vară din acest an, în județele Alba și Mureș. În finalul primei sesiuni a întâlnirii, pr. Oliviu Botoi a moderat o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de cele prezentate.
În cea de a doua parte a evenimentului, coordonatoarea Biroului pentru viață al Arhiepiscopiei, Tabita Botoi, a propus celor prezenți mai multe activități concrete ce se pretează a fi derulate în „Luna pentru viață” - martie. Tabita Botoi a prezentat şi câteva aspecte legate de educația pentru sănătate în rândul tinerilor, de programul eparhial de donare de sânge și de susținerea femeilor aflate în criză de sarcină.
Ultimul punct al întâlnirii a avut în vedere activitățile mediatice derulate prin Biroul de presă.
La final, mulți dintre cei prezenți au luat cuvântul, împărtășind din experiența proprie în lucrul cu tinerii și oferind sugestii practice pentru buna organizare a proiectelor propuse. Pr. Oliviu Botoi a prezentat concluziile întâlnirii de lucru și a mulțumit celor prezenți pentru implicare și dăruire.