În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Şedinţa preoţilor Protopopiatului Sascut
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Pănceşti a avut loc marţi, 25 februarie 2014, şedinţa lunară cu preoţii Protopopiatului Sascut. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Delegaţii Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul au fost pr. Dorel Eva, inspector eparhial, şi pr. Gheorghe Paleu, inspector de patrimoniu şi construcţii bisericeşti în cadrul Sectorului patrimoniu bisericesc al Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Întrucât anul acesta este dedicat Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii, tema întâlnirii a fost legată tocmai de cele două Taine. PS Ioachim Băcăuanul ne-a transmis cu acest prilej un cuvânt legat de Taina Sfintei Împărtăşanii intitulat: «Sfânta Euharistie - mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică». În continuare, pr. Ioan Arsâne de la parohia Găiceana a prezentat referatul cu titlul «Sfânta Taină a Spovedaniei sub aspect moral-dogmatic şi liturgic». Au urmat luări de cuvânt în care s-au împărtăşit din experienţa proprie aspecte legate de această Taină, iar părintele Gheorghe Paleu a expus preoţilor câteva aspecte legate de patrimoniul bisericesc şi de disciplina în construcţii“, a spus pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. (C. Ciofu)



.jpg)
