Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Selecţie a clericilor pentru mediul urban

Selecţie a clericilor pentru mediul urban

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 12 Septembrie 2013

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc ieri, 12 septembrie, examenul de selecţionare pentru ocuparea posturilor clericale vacante din Capitală sau din celelalte municipii şi oraşe din Arhiepiscopia Bucureştilor. La concursul prezidat de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-au înscris 11 candidaţi.

La examenul de selecţionare pentru posturile clericale vacante din Bucureşti şi alte oraşe ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, sesiunea septembrie 2013, au participat preoţi şi diaconi care îndeplinesc condiţiile statutare şi regulamentare, respectiv gradele profesionale: definitivatul şi gradul II în preoţie, şi vechimea de minimum 5 ani în cler. Examenul, care a constat în două probe, a urmărit verificarea cunoştinţelor teoretice şi capacitatea de a analiza şi de a percepe un fenomen şi de a găsi soluţii pastorale pentru combaterea acestor fenomene. La proba scrisă au fost subiecte precum: atitudinea Bisericii faţă de problemele sociale actuale, integrare, secularizare, globalizare, indiferentism religios, ateism, terorism, trafic de persoane; componenţa şi atribuţiile Adunării parohiale; inventarierea bunurilor parohiale, documentele utilizate şi etapele inventarierii; zona de protecţie a unui monument istoric; actele autentice de proprietate pe care trebuie să le posede parohia, mănăstirea sau schitul. „Comisia, întrunită sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, urmăreşte ca aceşti clerici să aibă experienţa şi maturitatea necesară pentru a putea să îşi continue activitatea în posturi vacante din Bucureşti sau alte oraşe, care presupun mai multă responsabilitate, mai multă implicare şi mai ales cunoaşterea metodelor pastorale specifice pastoraţiei mediului urban. Examenul are valabilitate un an de zile, perioadă în care clericii pot să îşi depună dosarele pentru ocuparea posturilor vacante scoase la concurs“, a precizat părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Din comisie au mai făcut parte următorii membri: pr. prof. dr. Sterea Tache, pr. prof. dr. Gheorghe Ispas, pr. lect. dr. David Pestroiu şi arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc. Pentru promovarea examenului de selecţionare candidaţii trebuie să obţină minimum media 8,51. Arhiepiscopia Bucureştilor organizează examenul de selecţionare în vederea ocupării prin concurs a unui post clerical vacant în Capitală sau în celelalte municipii şi oraşe din arhiepiscopie de două ori pe an.