În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Seminariile teologice ar putea deveni licee ortodoxe
Palatul Patriarhiei a găzduit ieri întâlnirea directorilor seminariilor teologice liceale ortodoxe din ţară. La consfătuirea organizată de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române au participat 35 de directori ai seminariilor şi liceelor teologice ortodoxe din ţară, precum şi reprezentanţi ai Patriarhiei Române, MECT şi ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
În deschiderea întâlnirii, dl Bogdan Popescu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educaţional, a trasat liniile importante ale acestei întâlniri şi a precizat programul sesiunilor de lucru. În continuare, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a evidenţiat problemele de efectiv la nivelul seminariilor teologice, subliniind, de asemenea, că posibila transformare a seminariilor în licee teologice ortodoxe trebuie discutată precis şi punctual şi în consens cu reprezentanţii MECT. „Trebuie să elucidăm acest concept de şcoală confesională, pentru că există confuzii în această privinţă, înţelegându-se prin şcoală confesională doar o şcoală de îndoctrinare. Este necesar să lămurim că şcoala confesională este o unitate de învăţământ, de regulă cu profil teoretic, aflată sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române sau al altei Biserici. Acest tip de învăţământ nu este o noutate, la noi în ţară existând numeroase astfel de şcoli, patronate de Biserica Catolică şi de alte Biserici, care funcţionează după toate standardele şcolilor publice, chiar şi cu finanţare din partea Guvernului“, a spus PS Ciprian. Dna Constanţa Mihăilă, vicepreşedinte ARACIP, a transmis salutul preşedintelui agenţiei, dl Şerban Iosifescu, şi a expus, într-o prezentare sistematică, metodologia de evaluare instituţională în vederea autorizării de funcţionare provizorie şi acreditării unui nou nivel de învăţământ, noi specializări şi noi calificări profesionale. „Consider că, la momentul actual, statutul învăţământului confesional este neclar şi este o problemă care trebuie rezolvată de către persoanele responsabile în acest domeniu. Dacă există învăţământ de stat, învăţământ particular şi învăţământ confesional, trebuie să ştim cu toţii ce înseamnă acest tip de învăţământ şi ce şcoli include, precum şi ce responsabilităţi şi provocări presupune“, a spus dna Mihăilă. Aspecte practice privind transformarea seminariilor în licee Referindu-se la noile probleme care apar în sfera învăţământului confesional în România, dl inspector general în MECT, Vasile Timiş, a arătat că celelalte culte recunoscute în România şcolarizează elevi la toate ciclurile învăţământului preuniversitar. În partea a doua a sesiunii de dimineaţă, monahia Eustochia Volmer, director al Liceului Teologic Liceal Ortodox „Cuvioasa Parascheva“, de la Mănăstirea Agapia, a vorbit despre aspectele practice privind transformarea seminariilor teologice liceale ortodoxe, la cerere, în licee teologice ortodoxe, cu dreptul de a şcolariza elevi în cadrul celorlalte cicluri ale învăţământului preuniversitar. În cadrul celei de a doua sesiuni a întâlnirii, părintele inspector Constantin Naclad a prezentat unele proiecte ale Sectorului teologic-educaţional pentru anul 2008, cum ar fi: imprimarea şi distribuirea hărţilor Vechiului şi Noului Testament, concursul de creaţie „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“ şi ghidul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. După formularea concluziilor, PS Episcop Ciprian a ţinut cuvântul de închidere a consfătuirii, în care a subliniat faptul că directorii şcolilor teologice şi toţi cei abilitaţi trebuie să ia aminte de această oportunitate pentru a da posibilitatea mai multor tineri de a studia în cadrul şcolilor bisericeşti, care au o frumosă tradiţie în domeniul învăţământului.