Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Semnal editorial: Canonul cel Mare, harta pocăinţei

Semnal editorial: Canonul cel Mare, harta pocăinţei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Dragoș Dâscă - 17 Feb, 2010

Rutina grijilor pentru ziua de mâine ne face să ne îndepărtăm de respectarea făgăduinţei făcute la Botez: lepădarea de Satana şi de toate lucrurile lui. Încet, încet, fără să conştientizăm, potrivnicul lui Dumnezeu îşi face din nou sălaş în sufletul nostru, făcându-ne pe nesimţite, şi pe noi, potrivnici lui Dumnezeu. Păcatele înnegresc veşmântul de lumină primit la Sfântul Botez. Atât de tare se poate întuneca omul din cauza fărădelegilor, încât, spun Sfinţii Părinţi, ajunge mai rău ca demonii. Singurul medicament îl reprezintă pocăinţa, iar singura apă care poate spăla păcatele celui botezat este apa celui de-al doilea botez: botezul pocăinţei.

La începutul Postului Mare, Editura Doxologia ne oferă un manual al pocăinţei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De ce spunem „un manual“? Fiindcă manualele sunt scrise de cei care cunosc în amănunt materia de studiu tratată; fiindcă un începător are nevoie de un manual, iar cel care, din negrijă şi delăsare a uitat ceea ce a învăţat, va citi din nou manualul. Într-adevăr, Sfântul Andrei Criteanul a compus acest Canon nu din vreun impuls retoric sau literar. Se ştie că, în tinereţe, sub presiunile împăratului monotelit Philipikos, Sfântul ierarh Andrei s-a aflat, pentru o scurtă perioadă, în erezia monotelistă. Prin mila lui Dumnezeu s-a întors la Ortodoxie, însă pocăinţa sa a fost atât de desăvârşită, încât a rodit troparele canonului numit de Biserică „cel Mare“, în semn de recunoaştere a frumuseţii sale.

Prin tipărirea Canonului celui Mare, Editura Doxologia vine în întâmpinarea unor nevoi de ordin duhovnicesc şi practic. În ziua de azi, cuvântul „pocăinţă“ este unul golit de sens, ba, mai mult, a căpătat şi conotaţii peiorative. Deseori vorbim de pocăinţă, auzim despre ea, dar nu ştim ce înseamnă. Suntem precum acel dregător etiopian care citea din Sfânta Scriptură, dar nu o putea pricepe. „Cum aş putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?“ (Fapte 8, 31). Avea nevoie de un tâlcuitor, iar Sfântul Apostol Filip i-a fost dascăl şi botezător. Aşa, şi noi avem nevoie de un mistagog al pocăinţei, şi cine ar putea să fie mai potrivit decât Sfântul Andrei Criteanul? Precum dregătorul etiopian l-a primit în trăsura sa pe Apostolul Filip, să-l lăsăm pe Sfântul Andrei să apuce hăţurile sufletului nostru strunindu-le cu plângerile inimii care cunoaşte pocăinţa: „Mărturisescu-Mă Ţie, Mântuitorule: păcătuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi ca un Îndurat“ (Cântarea a III-a). El ne va arăta că neputinţa noastră poate fi compensată de străpungerea duhului: „Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită...“ (Cântarea a IX-a). Să-l lăsăm pe Sfântul Andrei Criteanul să ne arate înălţimea de la care am căzut prin mulţimea păcatelor: „Pătat-am haina trupului meu şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule“ (Cântarea a II-a), pentru ca, având în minte nobleţea chipului sădit în noi, să luptăm cu dârzenie împotriva vrăjmaşului mântuirii noastre, pentru a ne învrednici de Sfânta Împărtăşanie: „Fă-mi mie scăldătoare Sângele cel din coasta Ta... Biserica a câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei“ (Cântarea a IV-a).

Citind Canonul cel Mare, creştinul află ce este şi cum trebuie să trăiască o viaţă de pocăinţă şi de luare aminte. Personajele Vechiului Testament prezente în primele opt cântări sunt ilustrări ale patimilor şi căderilor sale. Însă, troparele Cântării a IX-a vorbesc despre Noul Testament, despre Vestea cea bună, anume, există un liman al suferinţei, există o împlinire a proorociilor şi un sens al pocăinţei: Învierea lui Hristos. Să ne folosim de această carte ca de o hartă pe drumul pe care îl străbatem în Postul cel Mare al vieţii de zi cu zi către o perpetuă Înviere a lui Hristos în sufletul nostru.