Sensul bolii este cunoscut numai de Dumnezeu

În Duminica a VI-a după Paşti, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea minunii vindecării unui orb din naştere de către Mântuitorul Iisus Hristos. În predica rostită în Paraclisul istoric din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre boală şi vederea duhovnicească a sensului ei.

Din minunea vindecării orbului din naştere de către Mântuitorul Iisus Hristos se arată iubirea milostivă a lui Hristos care a vindecat pe omul orb fără ca acesta să-i ceară ceva, apoi adevărul că boala este întotdeauna consecinţa păcatului, iar scopul vindecării este, în cele din urmă, mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos. "Evanghelia ne arată că nu întotdeauna orbirea sau orice boală este urmarea unui păcat personal sau a unui păcat al familiei, ci Dumnezeu îngăduie ca uneori prin boală să se arate virtuţi deosebite ale omului care suferă, având însă credinţă în Dumnezeu şi arătând răbdare şi speranţă deosebită", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Omul firesc nu poate cunoaşte pe deplin sensul ultim al bolii sau al suferinţei fizice, nici nu poate vedea dincolo de realităţile acestei vieţi. În faţa unor astfel de cazuri sau chiar în faţa propriei boli, trebuie să aibă smerenie şi rugăciune multă pentru a dobândi gândul şi mintea lui Hristos, pentru a dobândi înţelegerea duhovnicească a acestor încercări. "Este demn de reţinut faptul că trebuie să ne abţinem în a judeca pe cei bolnavi zicând că Dumnezeu l-a pedepsit sau că a păcătuit, sau că cineva din familie sau dintre rude a păcătuit, şi acesta trage consecinţele prin suferinţa bolii. În Sfânta Scriptură vedem că Dumnezeu foloseşte pedagogia bolii ca oamenii să evite păcatele, nu pentru că bolile ar fi urmarea păcatelor, sau ca prin boală să se arate virtuţi deosebite, cum este cazul dreptului Iov, un om care era credincios, care a pierdut toate bunurile sale şi familia sa, dar nu s-a răzvrătit, ci a suferit întru răbdare, speranţă şi aşteptare, şi, până la urmă, Dumnezeu, văzând răbdarea lui, ascultarea lui smerită şi speranţa izbăvirii lui, a făcut minune şi l-a binecuvântat, redându-i tot ceea ce avea şi în plus faţă de aceasta", a spus Preafericirea Sa.

Prin vedere duhovnicească, omul intră în comuniune cu sfinţii

Dacă omul este credincios şi răbdător, boala poate fi convertită în biruinţă. Cei care asumă condiţia unei suferinţe cu nădejde în lucrarea lui Dumnezeu dobândesc un har special, de a fi părinţi duhovniceşti şi povăţuitori pentru semeni. "Ne gândim la părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care s-a născut orb şi a trecut din această lume tot orb din punct de vedere trupeşte, dar orbul acesta care nu s-a vindecat niciodată de orbirea lui trupească a dobândit o vedere duhovnicească a sufletului atât de mare, încât pe foarte mulţi

i-a luminat cu predicile sale, cu sfaturile sale, cu rugăciunile sale, cu tot ceea ce era el ca un părinte duhovnicesc pentru fiii săi şi pentru toţi credincioşii. Putem spune că, în zilele noastre, am văzut cu ochii noştri cum într-un om orb s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu", a arătat PF Părinte Patriarh Daniel.

Dacă omul are ceea ce se numeşte o vedere trupească a lucrurilor, el este chemat în acelaşi timp să aibă şi o vedere duhovnicească, prin care intră în comuniune cu Dumnezeu. "Vederea duhovnicească înseamnă vedere dincolo de ziduri, dincolo de trup, dincolo de nori, dincolo de stele, este vederea prezenţei lui Dumnezeu în creaţia Sa, în istorie şi în viaţa noastră personală, şi mai ales vederea duhovnicească a lui Hristos în Biserica Sa. Mulţimea îngerilor, mulţimea martirilor, mulţimea ierarhilor, mulţimea cuvioşilor care sunt pictaţi pe bisericile noastre fac parte din vederea duhovnicească a credinţei. Ei au trăit cu sute de ani în urmă, dar noi duhovniceşte îi vedem ca şi când sunt prezenţi, şi ei sunt prezenţi împreună cu noi şi se roagă împreună cu noi", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.