În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Seri de rugăciune în parohiile clujene
De câţiva ani buni, Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, organizează în primele săptămâni ale Postului Sfintelor Paşti seri duhovniceşti, împreună cu alte parohii din vecinătate.
Reunite sub denumirea „Împreună să înmulţim rugăciunea!“, în cadrul acestor întâlniri, preoţii din trei parohii săvârşesc împreună Sfânta Taina a Maslului, pe rând, la fiecare biserică în parte, slujba fiind urmată de un cuvânt de învăţătură.
Prima întâlnire a avut loc miercuri, 4 martie, la Parohia Ortodoxă „Sfântul Dumitru cel Nou“, unde este paroh Iacob Cismaş şi părinte slujitor Iustin Tira, vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Biserica „Sfântul Dumitru cel Nou“, mare cât o catedrală, care, în prezent, primeşte veşmântul picturii, i-a primit cu ospitalitate pe preoţii şi credincioşii celor trei parohii. Astfel, alături de credincioşii Parohiei „Sfântul Dumitru cel Nou“ din cartierul Gheorgheni, la slujbă au participat şi credincioşii din Parohia „Naşterea Domnului“, tot din cartierul Gheorgheni, alături de cei de la Parohia „Sfântul Mina“ din cartierul Bună Ziua.
Rugăciunile slujbei de tămăduire a sufletului şi a trupului ale Sfântului Maslu au dăruit bucurie şi linişte sufletească tuturor celor prezenţi. Părintele Dumitru Bărbos, de la Biserica „Sfântul Mina“, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre pocăinţă şi semnificaţia Sfintei Spovedanii şi a Împărtăşaniei, care înviorează viaţa credincioşilor şi a parohiei.
Ieri, 12 martie, Parohia Ortodoxă „Sfântul Mina“ din cartierul „Bună Ziua“, unde este paroh pr. Dumitru Bărbos, a fost gazda unei noi întâlniri. Biserica mică, din lemn, „ca un potir“ i-a aşteptat pe credincioşi la obişnuita Taină a Sfântului Maslu, aşa cum se obişnuieşte de fiecare dată, în zi de joi.
Serile duhovniceşti se vor încheia azi, 20 martie, la Parohia Ortodoxă „Naşterea Domnului“, unde este paroh pr. Nicolae Buda, alături de preoţii slujitori Valentin Bochiş şi Dorel Man, când, la orele 18.00, preoţi şi credincioşi ai celor trei parohii vor participa iarăşi la rugăciune şi vor asculta cuvinte de suflet spre sporire duhovnicească şi întărire în credinţă.
Rolul acestor întâlniri, aşa cum sublinia şi părintele Iacob Cismaş de la Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou“, este acela „de a face aceste mici pelerinaje la vecinii de lângă noi, pentru a regăsi în bisericile noastre Ierusalimul cel Ceresc care, prin rugăciune, smerenie, unitate şi iubire se află aici, lângă noi şi în adâncul sufletelor noastre“.