În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfânt lăcaş ridicat cu „mâinile“ lui Hristos
În Duminica a XIV-a după Rusalii, la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, în Parohia Daia, din Protopopiatul Sibiu, a avut loc un eveniment de seamă pentru întreaga comunitate ortodoxă. Aici, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a unui numeros sobor de preoţi şi diaconi, s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică ce va avea hramul "Înălţarea Sfintei Cruci".
Localitatea Daia din comuna Roşia, aflată în imediata apropiere de Sibiu, pe drumul spre Agnita, a trăit un eveniment important duminică, 29 august 2010, la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. IPS Laurenţiu a oficiat o slujbă de punere a pietrei de temelie pentru un nou lăcaş de cult ortodox cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci". La slujbă au fost prezenţi numeroşi preoţi şi diaconi din împrejurimi, precum şi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, alături de protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa. Nu au lipsit nici oficialităţile locale sau judeţene, precum şi o seamă de binefăcători. Locul pentru biserică, oferit din nou lui Hristos "Prin rânduiala lui Dumnezeu am ajuns să punem temelie la această biserică, o dorinţă a dumneavoastră mai de demult. Ridicarea unei biserici se deosebeşte de ridicarea oricărui edificiu. Şi când ne facem o casă, facem întâi o slujbă, ca temelia casei să fie sănătoasă, ca apoi să putem construi", a spus IPS Laurenţiu în cuvântul adresat credincioşilor prezenţi după săvârşirea slujbei de sfinţire. "Temelia bisericii se sfinţeşte, se rânduieşte printr-o rugăciune specială, pentru că abia acum începe sfinţenia ei. După ce se alege locul, este încercuit şi definitivat ca loc pentru biserică, acesta este scos din uzul comun, el nu mai poate fi folosit pentru altceva decât pentru biserică, îl delimităm şi îl oferim lui Hristos, din nou, pentru ca să ne împrumute mâinile sale, ca noi să ridicăm biserica. Noi ne gândim la slăbiciunile noastre şi ne spunem "greu o vom face". Dar atunci când ştim că Hristos ne împrumută mâinile sale, o cărămidă pe care o punem aici o înmulţeşte Dumnezeu de o mie de ori, o înmulţeşte şi în viaţa noastră, în familiile noastre, în aşa fel încât mulţi vor veni şi vor dori să fie trecuţi în lista ctitorilor, pentru că valoarea investită aici trece dincolo", a arătat IPS Laurenţiu. Sfinţirea locului pentru masa altarului Astfel, IPS Laurenţiu a explicat ce reprezintă slujba de sfinţire a pietrei de temelie a bisericii ce urmează să se construiască: "Prima lucrare este punerea pietrei de temelie, când se sfinţeşte locul, pentru ca pe acest loc sfinţit să se ridice o biserică, aceasta urmând să fie şi ea, la rândul ei, sfinţită. Sfinţirea bisericii încununează tot acest proces, toate etapele. După ce s-a marcat locul unde se va ridica biserica, s-a însemnat şi punctul central al ei, care este masa altarului. Când intri în biserică, se văd uşile împărăteşti, spre care tindem cu toţii, împlinirea fiecăruia fiind în faţa uşilor împărăteşti, în faţa cărora să primim Sfânta Împărtăşanie. Pe masa altarului se va săvârşi jertfa cea nesângeroasă, Hristos va coborî şi va transforma darul pe care l-am adus noi, pâinea şi vinul, în trupul şi sângele Său, pentru ca noi să ne putem împărtăşi. Jertfa care se săvârşeşte pe altarul bisericii se duce spre cer, pentru că şi momentul jertfei, şi cu atât mai mult momentul Împărtăşirii, este un moment ceresc, suntem răpiţi la cer, suntem chemaţi la Masa Împărăţiei. Iată că lucrul acesta l-am pregătit prin două acte, întâi am sfinţit apa, care este darul lui Dumnezeu, ca principiu al vieţii. Deasupra ei am invocat Duhul Sfânt, ca să o transforme, să îi schimbe firea, finalitatea, să fie apă plină de har, care ne sfinţeşte, apă care alungă orice uneltire a vrăjmaşului, spre sfinţirea noastră, spre sănătatea sufletului şi a trupului". A urmat "binecuvântarea untdelemnului, o materie folosită în cult la Taina Botezului, ungerea prebaptismală, la Taina Maslului. Untdelemnul acesta iarăşi s-a sfinţit prin invocarea Duhului Sfânt, ca să devină şi el purtător de har. Cu aceste două materii s-a pecetluit şi binecuvântat acea piatră simbolică pe care am marcat semnul Sfintei Cruci şi care va fi pusă în zidirea care începe. În momentul în care se zideşte altarul, piatra se pune în fundaţie, iar alături se mai aşază, într-o cutie de metal, un hrisov, actul ce se va păstra şi în arhivă, precum şi la primărie", a mai arătat IPS Laurenţiu, care a adăugat că în locul în care se va ridica masa altarului s-a înfipt o cruce pentru a marca locul. Aceste lucruri simbolice temeinicesc lucrarea binecuvântată de Dumnezeu, încadrată în cele patru puncte cardinale, s-au citit apoi rugăciunile spre răsărit, miazănoapte, apus, miazăzi şi apoi din nou, "în faţa Sfintei Cruci, am rostit o rugăciune", a spus Mitropolitul Ardealului celor prezenţi. Biserica nouă, o bijuterie ortodoxă Vechiul lăcaş de cult existent în localitatea Daia este neîncăpător şi se află într-o stare de puternică degradare, astfel că obştea credincioasă de aici îşi doreşte, de ceva timp, să ridice un lăcaş de cult. IPS Laurenţiu a precizat că "noua biserică va fi o bijuterie, pentru că ea are un plan ortodox, un plan treflat, în formă de cruce, cu turlă pe naos, pe care nu prea o întâlnim prin Ardeal, dar care va dovedi faptul că Ortodoxia este legată de pământul acesta şi este apărată cu preţul vieţii, pentru că ortodocşii adevăraţi au rămas alături de biserica străbună. Am pus piatra de temelie şi sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute, să îl ajute şi pe preotul Alin Danciu, parohul acestei obşti, să poată să ducă la îndeplinire lucrarea pe care a început-o acum. Aşa cum Părintele Patriarh Daniel spunea la astfel de ocazii, noi împrumutăm mâna lui Dumnezeu, a lui Hristos, pentru ca să putem ridica această zidire, şi dacă nu e mâna noastră, ci doar dragostea noastră, atunci mâna lui Hristos va înmulţi dragostea credincioşilor în aşa fel, încât sperăm, anul viitor, în biserica pentru care am pus temelie acum, cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci", să avem posibilitatea să facem prima Sfântă Liturghie înlăuntrul bisericii". O nouă fereastră către cer Preotul paroh din Daia, Alin Danciu (foto), crede că "biserica aceasta va deveni o nouă fereastră către cer, prin care cei care locuiesc aici vor dobândi mântuirea". Preotul i-a mulţumit Mitropolitului Ardealului pentru "grija pe care a acordat-o şi pe care o acordă în continuare tuturor bisericilor care se construiesc, aşa cum a arătat şi pentru biserica de aici, din Daia". Pr. Alin Danciu a mai adăugat că IPS Laurenţiu s-a implicat în alegerea locului bisericii şi în alegerea formei pe care o va avea biserica. Despre stabilirea hramului bisericii, preotul din Daia a spus că, în drumul deloc uşor pe care parohia porneşte, odată cu ridicarea unui nou lăcaş de cult, care nu va fi uşor, "Sfânta Cruce este cea mai bună armă împotriva uneltirilor potrivnicului. Sfânta Cruce care a fost sfinţită cu sângele Mântuitorului Iisus Hristos să ne fie apărătoare!". Preotul Alin Danciu a mulţumit, de asemenea, autorităţilor locale şi tuturor celor ce au sprijinit parohia în elaborarea proiectului şi amenajarea locului pentru şantier.