Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sfânta Cruce să ne fie mod de viaţă!“
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit ieri Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" a Schitului Lebăda, ce aparţine de Mănăstirea Guranda din judeţul Botoşani. Târnosirea lăcaşului de cult a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" a Schitului Lebăda a fost târnosită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan. Lăcaşul de cult şi-a cinstit cu acest prilej hramul. Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerinii din mai multe zone ale Moldovei şi-au îndreptat paşii către cea mai nouă aşezare monahală din Arhiepiscopia Iaşilor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a accentuat, în cuvântul adresat celor prezenţi, înainte de începerea slujbei de sfinţire, că parohiile, alături de aşezările monahale, preoţii de parohie, împreună cu vieţuitorii sfintelor mănăstiri, înconjuraţi de poporul lui Hristos din zonă, încearcă prin mila lui Dumnezeu să alcătuiască scări către cer. "Prin aceste scări, sufletele noastre însetate după Dumnezeu vor primi cele de folos. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că în acest schit călugăriţele vor căuta să trăiască în ritmul Sfintei Cruci", s-a exprimat IPS Teofan. A urmat slujba sfinţirii, mai întâi la exterior, apoi în interior. La acest eveniment au participat autorităţi locale şi judeţene, dar şi sute de credincioşi care au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat sfintei mese. "Este prima dată când vin la acest schit. M-am închinat în sfântul altar şi acum voi participa la Sfânta Liturghie. Această nouă tindă a raiului din apropierea oraşului Botoşani ne este de folos nouă tuturor, alături de celelalte mănăstiri", a spus Evghenia Ciobanu din Botoşani. "Am venit să particip la hramul acestui schit şi să mă bucur de frumuseţea acestui loc. Este o binecuvântare slujba care a fost oficiată de IPS Teofan şi de preoţii prezenţi", a mărturisit Ion Ilie din Botoşani. Schitul din "rai", de lângă Botoşani Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pe un podium amenajat lângă sfântul lăcaş. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Nectarios" al bisericii Spitalului de Copii din Botoşani, dirijat de Gabriel Simionesei. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. "Sărbătoarea de astăzi (n.r. ieri) este chemarea noastră de a trăi sub semnul Crucii. Crucea este o urmare a lui Hristos pentru că El spune: "Cel ce vine după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie". Crucea este predica apostolilor. Sfântul Apostol Pavel spune: "Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!". Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere ca Sfânta Cruce să ne fie mod de viaţă, ca ea să pătrundă în sufletul nostru, pentru ca de acolo să izvorască înviere, bucurie, înălţare sufletească şi adâncime duhovnicească", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La momentul Chinonicului, Corul "Nectarios" a susţinut un concert de cântări religioase dedicat sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoşani, a amintit pelerinilor prezenţi că noua biserică târnosită este "un loc nou câştigat pentru Hristos". "Când am venit la mănăstire în Botoşani mai mulţi bătrâni mi-au spus că există o frumoasă vale care se numeşte "rai". Am aflat că acea vale este tocmai acest loc unde ne aflăm acum. Astăzi (n.r. ieri) am fost în rai. Aşa cum aţi auzit cântându-se la strană, Maica Domnului este ca un rai de taină "întru care s-a sădit lemnul cel de viaţă purtător", adică Fiul ei, care a pătimit pentru noi. Sfântul Ioan Damaschin spune că nu există rai fără cruce. Deci astăzi (n.r. ieri) suntem în rai, iar cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, am sădit lemnul Crucii aici. Această nouă bisericuţă sfinţită nu este altceva decât un loc nou câştigat pentru Hristos, dar cu puterea şi cu ajutorul Crucii. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această realizare şi Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că s-a ostenit să slujească cu noi pe această vale a raiului. Mulţumim tuturor ostenitorilor, în primul rând domnului Ionel Ţâmpău, care a ctitorit această aşezare monahală în taină", a menţionat arhim. Ioan Harpa. Ctitorul aşezării monahale de la Lebăda, Ionel Ţâmpău, a primit Crucea Moldavă din partea Înalt Preasfinţitului Teofan. Ansamblu mănăstiresc în stil maramureşean Schitul Lebăda, care aparţine de Mănăstirea Guranda, a luat fiinţă la începutul lunii august 2011, fiind ridicat de Ionel şi Paula Ţâmpău din Botoşani, împreună cu copiii Ilinca, Cristian-Ioan şi Claudiu-George. Construcţia schitului în stilul maramureşean a început în anul 2000, în amintirea lui Lucian Ioan Ţâmpău, fiul lui Ionel şi al Paulei Ţâmpău, care a decedat în anul 1996. Maicile acestei aşezări monahale sunt îndrumate de monahia Paisia Babii, egumena aşezării monahale. Pe lângă biserica propriu-zisă, mai există şi o casă monahală care cuprinde corp de chilii şi trapeză. La Schitul Lebăda se poate ajunge prin cartierul Lebăda din Botoşani (aflat la ieşirea din oraş, spre Iaşi), fiind situat la o distanţă de doi kilometri de drumul european E 58.