Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfânta Filofteia prăznuită la Curtea de Argeş
La 7 decembrie, de sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia, au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala arhiepiscopală din Curtea de Argeş peste 10.000 de credincioşi din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi din alte localităţi din ţară. Moaştele Sfintei Filofteia, purtate în procesiune şi aşezate într-un baldachin, au fost cinstite de credincioşi pe toată durata sărbătorii.
Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia a început de joi seara la Curtea de Argeş, odată cu procesiunea religioasă în care moaştele sfintei au fost purtate de la Paraclisul arhiepiscopal până în faţa Catedralei arhiepiscopale, ctitorită de binecredinciosul domnitor Neagoe Basarab. Sfintele odoare au fost depuse într-un baldachin pentru a fi cinstite de mulţimea credincioşilor, care au adus flori şi lumânări. Slujba de Priveghere a fost oficiată până noaptea târziu, pregătind bucuria duhovnicească a prăznuirii liturgice din ziua Sfintei Filofteia. Vineri, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. "Să pomenim, cu ajutorul lui Dumnezeu, numele lui Iisus Hristos, să cerem să vină în inima noastră, în sufletul nostru, în casa noastră. Să pomenim numele Maicii Domnului, numele sfinţilor al căror nume îl purtăm fiecare şi ale sfinţilor la care venim să fim în comuniune la rugăciune, cum a fost şi astăzi cu Sfânta Muceniţă Filofteia. Vă mulţumim din toată inima pentru solidaritate ortodoxă românească!", a spus în cuvântul de învăţătură Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic, informează TRINITAS TV. "Sfânta Filofteia a rămas în istoria Bisericii prin actele de milostenie pe care le-a făcut şi prin iubirea jertfelnică pe care a avut-o faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Cei doi sfinţi, Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfânta Muceniţă Filofteia, ne îndeamnă pe fiecare dintre noi ca să ne luăm crucea şi să îl urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul acestei vieţi şi să căutăm să ne împodobim sufletele noastre cu alesele virtuţi creştine şi mai ales cu toată fapta cea bună", a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion. Sfânta Muceniţă Filofteia ocroteşte de peste 600 de ani Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, sfintele sale moaşte fiind aduse în biserica mitropolitană în anul 1396, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Este ocrotitoarea tinerilor, a copiilor, grabnic ajutătoare a celor aflaţi în diferite suferinţe trupeşti şi este "aducătoare de ploi". Din anul 1949, racla cu sfintele moaşte se află în Paraclisul arhiepiscopal de la Curtea de Argeş.