Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie arhierească la metocul chiriarhal de la Itești
Duminică, 30 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Schitul „Sfinții Ioachim și Ana” de la Itești, metoc chiriarhal, pentru a săvârși Sfânta Liturghie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, arătând logica pedagogiei divine care pregătește pe om pentru primirea tainei, precum și momentul instituirii misiunii sociale a Bisericii: „Astăzi Îl vedem pe Hristos Domnul înmulțind pâinile, după ce mai întâi a vestit cuvântul Evangheliei celor cinci mii de bărbați, precum și femeilor și copiilor care se regăseau în pustiul Betsaidei, și a vindecat rănile celor bolnavi. Deși accentul Evangheliei nu este pus pe vindecarea bolnavilor, noi remarcăm faptul că în pedagogia Sa, Hristos mai întâi adresează cuvântul Său, apoi vindecă pe bolnavi și în final hrănește mulțimea. Aceste etape ne îndeamnă să înțelegem profunzimea mesajului evanghelic și al lucrării lui Dumnezeu în lume. Locul în care Hristos săvârșește această minune era pustiu, adică un loc în care pietrele și nisipul se încarcă de căldură, fiind lipsit de rod, de vegetație, imagine ce ne conduce cu mintea la vidul spiritual. Atunci când ne regăsim în mijlocul pustiului, unde soarele este dogoritor, iar nivelul solului atinge temperaturi de 70 de grade, este insuportabil să trăim, și doar Dumnezeu este Cel ce poate să ne ocrotească, așa cum ne ajută să răzbatem prin necazurile vieții”.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre faptul că în pustiul Betsaidei înmulțirea pâinilor și peștilor a fost o prefigurare a universului euharistic, iar credincioșii care participă la Sfânta Liturghie prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului își transfigurează întreaga ființă, devenind fii ai lui Dumnezeu după har.
La final, părintele arhimandrit Nicodim Bițic, consilier eparhial și duhovnic al obștii monahale de la Itești, în numele maicilor și al preoților slujitori, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru sprijinul pe care de-a lungul a zece ani l-a oferit în vederea ctitoririi acestui așezământ monahal închinat Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana.