Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Sfânta Marcela, sărbătorită la Mănăstirea Piatra Sfântă
Credincioşii sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Piatra Sfântă din comuna Bârnova, aflată în apropierea Iaşului, pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Muceniţă Marcela. Această sfântă este cinstită în mod deosebit în aşezarea monahală cunoscută şi sub numele de Schitul Tărâţa, întrucât un fragment din sfintele ei moaşte se află expus spre închinarea credincioşilor alături de alte sfinte moaşte. După cum ne-a relatat protos. Cristofor Ruxandu, stareţul mănăstirii, aseară a fost oficiată slujba Privegherii, iar în această dimineaţă programul liturgic va continua cu slujba Ceasurilor Împărăteşti şi Sfânta Liturghie. „Obştea mănăstirii noastre are mare evlavie la Sfânta Marcela, în cinstea căreia a fost pictată o icoană mare. Am simţit mult ajutorul sfintei şi de aceea în fiecare vineri citim acatistul şi paraclisul ei înainte de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Îi aşteptăm pe toţi credincioşii iubitori de sfinţi şi de Dumnezeu să participe la sfintele slujbe închinate Sfintei Marcela“, a spus protos. Cristofor Ruxandu. (C.C.)



.jpg)
