După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Atanasie Atonitul, sărbătorit în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul a fost cinstit joi, 5 iulie, în Parohia Schitu Frumoasa din județul Bacău, singura comunitate din eparhie ocrotită de sfântul atonit, informează basilica.ro.
La eveniment au participat credincioși din comuna Balcani, dar și din țară.
Sărbătoarea hramului a început miercuri seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Aceasta a fost oficiată în Altarul de vară construit în apropierea bisericii de lemn ocrotită de Sfântul Atanasie.
La finalul slujbei, părintele Gheorghe Aniculoaie de la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din Moinești le-a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Cuvios Atanasie, cel care a întemeiat Mănăstirea Marea Lavră din Muntele Athos. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată joi de un sobor de clerici, sub protia arhimandritului Andrei Ioniță, Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Omilia a fost rostită de părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului. „În timp ce mulți dintre noi sunt plecați departe, la muncă în străinătate, noi, cei rămași în țară, încercăm să menținem ceea ce am primit de la strămoșii noștri: dreapta credință și lucrarea faptelor bune. Cea mai mare faptă bună este participarea la Sfânta Liturghie, împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos”, a arătat părintele Tănase. La final, părintele arhimandrit Andrei Ioniță a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.



.jpg)
