Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu - model al iubirii jertfelnice şi statornice faţă de Hristos şi de neamul românesc

Între manifestările pri­le­juite de comemorarea Sfântului Domnitor Mar­­tir Constantin Brân­­coveanu cu ocazia îm­pli­nirii în acest an a 300 de ani de la martirajul său tragic, îm­părtăşit împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache, un eveniment semnificativ îl constituie Simpozionul Naţional Con­stan­tin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, educaţional, spiritual şi social-filantropic al Ţării Ro­mâ­neşti în contextul european al veacului al XVIII-lea, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Facultatea de Te­o­logie Ortodoxă Justinian Pa­tri­arhul a Universităţii din Bu­­cureşti şi cu sprijinul generos al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Acest eveniment materia­li­zea­ză legătura strânsă dintre cult şi cultură, dintre cercetarea academică şi viaţa spirituală, întrucât reflectă atât dimensiunea liturgic-misio­na­ră, cât şi cea universitară. Ca­rac­te­rul li­turgic-misionar s-a ma­ni­festat prin procesiunea so­lem­nă cu sfintele moaşte ale Sfân­tului Domnitor Martir Con­stantin Brân­coveanu, realizată în Ca­pi­tală în 21 mai a.c., precum şi prin slujba de Pri­veghere a Sfin­ţilor Martiri Brân­coveni, să­vâr­şi­tă la Bi­se­rica „Sfântul Gheor­ghe“-Nou. Aspectul academic se reflectă prin prezentările şi prin dezbaterile din cadrul lucrărilor a­cestui simpozion naţional.

Pentru conştiinţa creştină şi naţională a poporului român, Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) ră­mâ­ne un simbol al dăruirii jertfelnice şi totale faţă de Dum­nezeu şi de neamul românesc, un reper viu al curajului măr­tu­risirii cre­dinţei în Hristos şi al demnităţii naţionale. El a fost un adevărat om de stat, diplomat înţelept şi vizionar în politica promovată într-un context internaţional extrem de dificil, marcat de presi­uni multiple şi interese antagonice ale ma­rilor puteri. În con­di­ţi­i­le dificile din acea perioadă istorică, domnitorul român a ur­mă­­rit consecvent interesele Ţării Ro­mâ­neşti, dovedind în­ţe­lepciune, echi­libru şi capacitate de a eva­lua nuanţat le­gă­turile cu di­fe­ritele puteri din acea vreme.

Sfântul Constantin Brân­co­vea­nu, ctitor de lăcaşuri sfinte în ţară şi peste hotare, iubitor al patrimoniului cultural ro­mâ­nesc, al artei specifice Tra­diţiei româneşti, apărător al vieţii bi­sericeşti ortodoxe din Tran­sil­vania şi din Pat­ri­ar­hiile Ră­să­ri­te­ne şi, mai presus de toate, mar­tir pentru cre­dinţa creştină, rămâne în memoria sufletului românesc ca o figură luminoasă de măr­turisitor al credinţei tră­ite întru Hristos şi de promotor al valorilor specifice patrimoniului şi culturii creştine româneşti.

Fiind format într-un mediu cărturăresc şi având con­şti­inţa unităţii de neam, reflectată mai ales în traducerea şi ti­părirea Bibliei de la Bu­cureşti în anul 1688, Sfântul Con­stan­tin Brân­co­veanu s-a preocupat şi de dezvoltarea Academiei Domneşti, adăpostită în clă­di­rile Mă­năs­ti­rii „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Pe lângă intensificarea acti­vi­tă­ţilor culturale şi e­du­ca­ţionale ale Academiei au fost organizate şcoli în incinta unor mănăstiri, în care se pre­da în română şi în slavonă. Aşa au fost şcolile de la mănăstirile „Sfântul Gheor­ghe“-Vechi şi Colţea din Bu­cureşti. O serie de şcoli ro­mâneşti au fost în­fi­in­ţate totodată în oraşele şi satele din Ţara Românească. În unele mănăstiri au fost în­fi­in­ţate bi­blioteci renumite, cu lu­cră­ri pro­venite din marile centre culturale apusene.

Imediat după ce a devenit dom­nitor, Sfântul Constantin Brân­coveanu a încurajat activitatea de tipărire a lucrărilor de cultură teologică şi laică. Co­or­donarea tipografiei dom­neşti din Bucureşti a în­cre­din­ţat-o mo­nahului georgian, ulterior mitropolit, Sfântul Antim Ivireanul. Prin dezvoltarea culturală intensă, Bucureştiul a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ din sud-estul Europei, Domnitorul Ţării Româneşti fiind un călăuzitor stăruitor al culturii şi al educaţiei.

Sfântul Constantin Brân­co­veanu rămâne în conştiinţa Bi­se­ricii şi a poporului ca un ctitor de mănăstiri şi de bi­se­rici, ri­dicând din temelie unele noi şi restaurând sau în­zes­trând altele mai vechi. Sunt emblema­tice Mănăstirea Hu­rezi (cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Ro­mâ­neas­că) şi Mă­năs­tirea Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului. Din­tre biserici, menţionăm Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bu­cureşti (sfinţită la 29 iunie 1707 de patriarhul Hrisant Notara al Ie­ru­salimului), unde, mai târ­ziu, în anul 1720, au fost aşezate osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria.

Dincolo de toate realizările sale remarcabile în plan politic, cultural, educaţional şi social, Sfântul Constantin Brân­co­vea­nu ilustrează condiţia marti­rului, care-şi asumă vocaţia de a-L mărturisi pe Hristos cu preţul vieţii sale şi a propriilor săi fii. La 15 august 1714, când creştinii sărbătoreau praznicul Adormirii Maicii Domnului, domnitorul, împlinind 60 de ani, împreună cu fiii săi: Con­stantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi în faţa sulta­nului Ahmed al III-lea şi a unei asistenţe nume­roa­se de demnitari şi de oficiali oto­mani şi europeni, la Con­stantinopol.

Anton Maria Del Chiaro, mar­tor ocular, în lucrarea Re­vo­luţiile Valahiei, Veneţia, 1718, a scris următoarele: „Când Brân­co­veanu văzu că se apropie gea­latul cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu ur­mă­toa­rele cuvinte: Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume. Cel puţin, să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru (Anton Maria Del Chiaro, Revoluţiile Va­la­hiei, Editura Basilica, Bu­cu­reşti, 2012, p. 139).

Pentru moartea sa marti­ri­că, pentru pilda sa de statornicie întru dreapta credinţă, acest ctitor de cultură şi sprijinitor ge­neros al întregului Răsărit Or­to­dox a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ro­mâ­nă la 20 iunie 1992, fiind prăz­nuit în fiecare an în data de 16 august.

Având încredere că refe­ra­te­le şi dezbaterile din cadrul Sim­pozionului Naţional Con­stantin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, edu­ca­ţio­nal, spiritual şi social-filan­tro­pic al Ţării Ro­mâ­neşti în contextul european al veacului al XVIII-lea vor contribui la actualizarea mo­de­lului său de iubire jertfelnică şi statornică a Bisericii şi a neamului românesc în contextul contemporan, marcat azi de secularizare şi de relativizare a valorilor naţionale, bine­­cu­vân­­tăm pe organizatori şi pe par­ticipanţii la acest simpozion.         

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

         Cuvânt rostit la deschiderea Sim­po­zi­o­nului Naţional Constantin Brân­co­veanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, educaţional, spiritual şi social-filantropic al Ţării Româneşti, în contextul european al veacului al XVIII-lea, Bucureşti, Palatul Patriarhiei, 22 mai 2014.