Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Gheorghe, cinstit la Catedrala Patriarhală
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost prăznuit cu cântări de laudă şi cuvenită cinstire, ieri, 23 aprilie, şi la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori.
Aşa cum este tradiţia, la jumătatea primăverii, când ogoarele încep să fie semănate şi când natura înfloreşte şi înverzeşte, anunţând roadele acestui an, credincioşii îşi îndreaptă rugăciunile către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cunoscut ca şi ocrotitorul agricultorilor şi al culturilor agricole. Deşi sărbătoarea acestui mare sfânt a fost prăznuită în zi de rând, joi, 23 aprilie, credincioşii din Capitală au participat în număr mare la slujbă la Catedrala Patriarhală, unde au fost binecuvântaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în cadrul căreia a rostit un cuvânt de învăţătură despre moartea mucenicească pentru credinţa creştină şi despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. „Mai înainte să fie prigoniţi cei care cred în Hristos, a fost prigonit Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise în legea lor: «M-au urât pe nedrept». Toţi prorocii, dar mai ales marele Proroc Isaia, au vorbit despre ura aceasta iraţională împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. (...) Înţelegem că întreaga istorie a Bisericii celei adevărate s-a desfăşurat sub semnul batjocurii, al suferinţei şi chiar al martiriului. Mântuitorul Însuşi ne învaţă că dacă pe El L-au prigonit, şi pe cei care vor crede în El lumea îi va prigoni“, a spus PS Varlaam Ploieşteanul.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a inspirat prin mărturisirea sa pe mulţi creştini care erau ameninţaţi de imperiu cu moartea dacă nu se lepădau de credinţa creştină. „În anii 303-305, împăratul Diocleţian a promovat patru legi obligatorii în Imperiul Roman prin care se cereau: distrugerea locaşurilor de cult creştine, interzicerea slujbelor publice creştine, persecutarea şi uciderea clerului, uciderea tuturor creştinilor din imperiu. În calitate de ofiţer al gărzii imperiale, Sfântul Mucenic Gheorghe se afla la curtea împăratului Diocleţian, la Nicomidia. Aici, sfântul a fost martor la uciderea nedreaptă şi extrem de crudă a foarte multor creştini. Împăratul s-a decis să promulge, pe când se afla la Nicomidia, ultima sa lege împotriva Bisericii, cerând ca toţi creştinii să fie urmăriţi, arestaţi şi condamnaţi la moarte. În această adunare, tânărul ofiţer Gheorghe, plin de virtute, s-a ridicat împotriva împăratului, înfruntându-l şi arătându-i că cei mai loiali cetăţeni ai imperiului sunt chiar creştinii. Împăratul, care îl preţuia şi îl aprecia mult pe tânărul său ofiţer, a încercat prin interpuşi şi chiar personal să facă presiuni asupra lui ca să renunţe la convingerile sale creştine şi să jertfească zeilor. Sfântul Gheorghe a refuzat categoric şi, de aceea, a suportat o mulţime de chinuri şi torturi, care au culminat cu decapitarea. Moaştele sale au fost luate de creştini şi înmormântate în oraşul său de origine, în Lida, de unde, mai târziu, au fost împărţite spre mângâierea credincioşilor în toate părţile lumii creştine“, a explicat Preasfinţia Sa. În România, Sfântul Gheorghe este cunoscut ca apărătorul trupelor forţelor terestre ale Armatei Române şi al Căilor Ferate Române.