La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, cinstit în București
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost pomenit cu evlavie în Capitală, miercuri, 25 ianuarie. La Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în cinstea sfântului care este și ocrotitorul Seminarului Teologic Ortodox din București, ce funcționează în apropierea așezământului monahal. La Catedrala Patriarhală, credincioșii au putut cinsti astăzi și în ajun un fragment din moaștele acestui sfânt.
Sfântul Grigorie de Nazianz, cuvântătorul de Dumnezeu și ocrotitorul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală, a fost sărbătorit cu evlavie în biserica Mănăstirii Radu Vodă de elevii, cadrele didactice și ostenitorii instituției de învățământ. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de părinți profesori, cadre didactice la seminarul bucureștean. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarh au făcut parte: părintele Marian Colțan, directorul instituției; părintele Ștefan Zară, consilier eparhial la Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Mihai Cristian Popescu, protopop al Protoieriei Sector 2 Capitală; părintele Ionuț Bărbulescu, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală; părintele Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală; părintele Costel Burlacu, protopop al Protoieriei Sector 6 Capitală, precum și alți slujitori.
După lecturarea pasajului evanghelic rânduit, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a elogiat personalitatea Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, amintind și de pomenirea sa, împreună cu alți doi ierarhi vrednici de laudă, la 30 ianuarie: „După cum ne-a vorbit și Evanghelia acestei zile, Mântuitorul a fost prin excelență Păstorul cel Bun, punându-Și viața pentru oile Sale. Iubirea Lui nu mai poate fi întâlnită, deși au fost mulți cei care s-au străduit să-L urmeze. Unii au reușit, dăruindu-și întreaga viață, dincolo de propriile limite. Trăirea lor a rămas ca o frumoasă icoană, ca un model. De aceea, sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este cinstită în special în școlile de teologie, aceștia rămânând exemple pentru viitorii slujitori ai sfintelor altare. Ar trebui ca atât în zilele premergătoare sărbătorii Sfântului Grigorie Teologul, cât și după ea să citim la cursuri doar din opera marilor ierarhi care au strălucit în veacul numit «de aur» al Bisericii. Spunem acest lucru pentru că ale lor cuvinte au fost de aur, iar trăirile lor, pe măsură. Dacă citim cu atenție viața și cuvintele pe care acești sfinți le-au lăsat, vom vedea diferența dintre ce au făcut ei și ce nu reușim să împlinim noi, dintre dragostea lor nemărginită și graba noastră nejustificată”.
Ierarhul a evidențiat virtuțile sfântului pomenit, subliniind și greutățile cu care s-a confruntat în misiunea de arhipăstorire a capitalei imperiale. „Puțini Părinți ai Bisericii s-au învrednicit să fie numiți teologi. Noi îi numim pe mulți așa, dar în chip deplin Biserica i-a așezat în rândul marilor teologi pe trei dintre slujitorii ei: pe Sfântul Evanghelist Ioan, ucenicul iubit al Mântuitorului, apoi pe Sfântul Grigorie, cel pomenit astăzi, și pe Sfântul Simeon, numit «Noul Teolog». Sfântul Ierarh Grigorie a fost numit cuvântător de Dumnezeu pentru că a apărat dogmele Bisericii, învățătura despre Preasfânta Treime, lovită atunci și altădată de cei care țineau la propriile păreri, la neadevărurile care au adus Bisericii multă tulburare. Într-o vreme în care el a găsit în Constantinopol toate bisericile ariene, Sfântul Grigorie s-a considerat responsabil să amintească clerului și credincioșilor marele adevăr de credință”, a adăugat Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Florin Mădălin Marin, elev în clasa a 12-a la Seminarul Teologic Ortodox din București, a rostit un cuvânt în care a ilustrat întreaga viață și activitate a sfântului ocrotitor al seminarului.
De asemenea, ierarhul a acordat distincții, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, celor care s-au implicat în procesul de acreditare a Școlii postliceale sanitare „Sfântul Nectarie” care funcționează în cadrul seminarului bucureștean.
Astfel, Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu” a fost acordat Ruxandrei-Eugenia Regalia și Gabrielei Postescu, inspectori școlari generali adjuncți, precum și Lilianei Murguleț, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 79 și cadru didactic la profilul postliceal sanitar al seminarului bucureștean. De asemenea, au primit Diploma Anului omagial 2022, cu medalie: Vlad Florentin Drinceanu, inspector școlar general; Mariana Dogaru, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar; Ana Maria Mocănița, director la Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ - Sector 4; Tania Nicolăescu, Maria-Augustina Baldovinescu, Ana Ungureanu, Teodora Badea, Alexandru Năstase și Cosmin Vlăsceanu, cadre didactice; Virginia Burciu, informatician; ieromonahul Diodor Șchiopu, secretar; Marius Pîndaru, administrator de patrimoniu.