Patru cete de colindători au vestit joi, 19 decembrie 2024, la Reședința Patriarhală, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, cinstit în capitala Banatului
De peste șase decenii, credincioșii bănățeni au bucuria de a-l prăznui la 15 septembrie pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timișoarei și ocrotitorul spiritual al Banatului. În ajunul sărbătorii, sute de credincioși au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a-l cinsti cum se cuvine, prin rugăciune și evlavie, pe ocrotitorul Banatului.
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, programul slujbelor dedicate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane a debutat în ajun cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Înainte de a porni în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfântului Iosif cel Nou, Preasfințitul Părinte Paisie a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat viața ierarhului prăznuit, model de viețuire creștinească pentru fiecare nevoitor aflat în călătoria spre Împărăția lui Dumnezeu.
Procesiunea cu sfintele moaște a avut loc în jurul Catedralei Mitropolitane, cu respectarea regulilor de distanțare în vigoare. Au participat doar ierarhii, preoți, diaconi, monahii și monahiile de la Centrul eparhial și de la mănăstirile din Arhiepiscopia Timișoarei. Din cauza stării de alertă în care ne aflăm, procesiunea s-a desfășurat fără participarea credincioșilor, aceștia asistând de pe scările catedralei. După procesiune, racla cu sfintele moaște a fost deschisă și așezată pe soleea din faţa Sfântului Altar, pentru a oferi credincioșilor posibilitatea de a se închina.
În ziua sărbătorii Sfântului Mitropolit Iosif cel Nou, credincioșii au participat la cel de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din orașul de pe Bega. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjuraţi de un sobor de clerici de la Centrul eparhial, protopopi, stareți și ieromonahi de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care a evidențiat faptele minunate săvârșite de Sfântul Iosif atât în viață, cât și după mutarea sa la cele veșnice, ca grabnic ajutător pentru toți cei care se roagă cu credință. De asemenea, ierarhul a îndemnat credincioșii prezenți să-și practice credința, chiar dacă trăim vremuri neprielnice manifestării credinței noastre strămoșești.
La sărbătoare au participat reprezentanţi ai oficialităților locale și județene, dar și ai mediului academic și universitar din Timișoara.
Sfintele moaşte vor rămâne spre închinare şi cinstire până astăzi, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, vor fi reaşezate în locul obişnuit de închinare, din dreapta naosului locașului de cult.