În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfântul Ierarh Nifon, prăznuit la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova l-a serbat marţi, 11 august, pe unul dintre ocrotitorii duhovniceşti. Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, se află la loc de închinare în cetatea Băniei de peste şapte decenii. Mâna sa dreaptă este adăpostită într-o raclă de curând realizată şi aşezată în partea stângă a iconostasului catedralei.
Praznicul Sfântului Ierarh Nifon la Craiova a început luni seară, 10 august. Slujitorii Catedralei Mitropolitane din cetatea Băniei, în frunte cu arhimandritul Vladimir Dărângă, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, au săvârşit mai întâi slujba Vecerniei cu Litia. După tradiţie, racla în care se află mâna dreaptă a sfântului a fost purtată în procesiune în jurul locaşului de închinare. Programul liturgic a continuat cu slujba de priveghere. A doua zi, marţi, 11 august, soborul a săvârşit Acatistul, urmat de Sfânta Liturghie. Din încredinţarea părintelui eclesiarh, cuvântul de învăţătură a fost ţinut de protosinghelul Antim Motorga, stareţul mănăstirii vâlcene Suieşti. Părintele Antim a subliniat astfel viaţa plină de sfinţenie a Sfântului Ierarh Nifon, amintind totodată rolul său decisiv în apărarea credinţei ortodoxe pe meleagurile ţării noastre. „Sfântul Ierarh Nifon a venit în Ţara Românească la anul 1502, pe vremea domniei lui Radu cel Mare. A fost chemat să reorganizeze viaţa bisericească şi să întărească credinţa celor de pe aceste meleaguri. A înfiinţat astfel episcopiile Râmnicului şi Buzăului. Din cauza unor neînţelegeri cu domnitorul, a fost izgonit din ţară şi a ajuns la Sfântul Munte Athos, unde şi-a trăit ultimii ani ai vieţii în post, nevoinţe şi rugăciune. A fost chemat la cele veşnice în anul 1508. În anul 1517, moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească de domnitorul Neagoe Basarab, care şi-a dorit ca în acest fel să se şteargă nedreptatea făcută de înaintaşul său. Pentru daniile făcute către Sfântul Munte, domnitorul român a primit din partea monahilor atoniţi capul şi mâna dreaptă a sfântului. După ce au rămas o bună perioadă în catedrala de la Curtea de Argeş, până la 20 octombrie 1949, sfintele moaşte au fost strămutate la Craiova, în Catedrala Mitropolitană, unde se găsesc în prezent”, a spus protosinghelul Antim Motorga. Anul trecut, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, mâna dreaptă a Sfântului Nifon a fost mutată într-o raclă nouă, aşezată în partea stângă a iconostasului Catedralei Mitropolitane.