Sfântul Ioan cel Nou - belşug de har peste Suceava

Ieri, urbea Sucevei a luat aspectul unei cetăţi înpământenite adânc în viaţa Bisericii, astfel că toată suflarea din oraş, dar şi pelerini veniţi de departe au lăsat toate deoparte şi au venit să se împărtăşească de belşugul de har revărsat peste această comunitate ale cărei străzi s-au bucurat de cinstea de a-l primi pe Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui sfinte moaşte au fost scoase în procesiune şi anul acesta din Catedrala arhiepiscopală din Suceava.

 

Sărbătoarea a început de dimineaţă prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,  Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

 

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teodosie a vorbit despre însemnătatea Sfintei Treimi, arătând care e cuvântul cel mai de preţ pe care oamenii îl au. Făcând amintire de cuvintele psalmistului David: „Doamne, mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit“, Înalt Preasfinţia Sa a precizat faptul că acest „Doamne“ este reprezentat de Dumnezeu-Tatăl, în timp ce mâinile Sale sunt reprezentate de Fiul şi Duhul Sfânt. IPS Teodosie a subliniat că Sfânta Treime este prezentă în toate momentele necesare mântuirii noastre: la Întruparea Fiului, la Botezul Fiului de la râul Iordan, la Schimbarea la Faţă, dar şi faptul că vedem chipul Sfintei Treimi în toate cele pe care le-a făcut Dumnezeu, dând exemplu copacul, care are rădăcină, trunchi şi ramuri, firul de iarbă, care are rădăcină, tulpină, flori şi seminţe, sau cărămida, care este alcătuită din foc, apă şi ţărână. „Dumnezeu ne cheamă şi ne caută necontenit, iar noi suntem datori să avem inima deschisă şi sufletul aprins de credinţă pentru a putea deveni sălaş al Sfintei Treimi“, a adăugat Înalt Preasfinţia Sa.

 

Înalt Preasfinţitul Teofan a rostit, la rândul său, un scurt cuvânt de învăţătură, ca prelungire a textelor citite din Sfânta Evanghelie, în care a ţinut să evidenţieze faptul că, în rugăciunea „Tatăl nostru“, pe care atât de des o rostim fiecare dintre noi, Îi cerem lui Dumnezeu-Tatăl să fie Împărăţia Lui, precum în cer aşa şi pe pământ şi că acest lucru are semnificaţii nebănuit de adânci, de înălţătoare şi de cuprinzătoare. „În cer avem dumnezeiasca Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi noi dorim să fie pe pământ precum este şi în cer, adică să fie iubirea dumnezeiască care îi leagă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Pe pământ ne dorim să fie prelungirea iubirii dumnezeieşti arătată şi întrupată în relaţia noastră cu Dumnezeu şi în relaţiile dintre oameni. Această iubire a Sfintei Treimi se arată pe pământ în viaţa celor care au ales călugăria, prin rugăciunea cea de zi şi cea de noapte, dar se arată şi prin rugăciunea şi iubirea din sânul familiei, între soţ, soţie şi pruncii lor, o altă triadă după chipul Sfintei Treimi. De aceea, nicio duşmănie nu a fost mai mare, nicio luptă nu a fost mai continuă şi mai adâncă din partea puterilor întunericului manifestate în diferite chipuri, uneori prin oameni şi prin deciziile lor, decât această luptă împotriva rugăciunii călugărilor şi împotriva vieţii de familie, iar aceasta nu este altceva decât o luptă împotriva Sfintei şi Dumnezeieştii Treimi“, a evidenţiat Înalt Preasfinţia Sa.

 

Punând toate acestea în legătură cu viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit despre faptul că acesta n-ar fi putut mărturisi cu atâta putere credinţa în Sfânta Treime dacă n-ar fi avut acasă un tată binecuvântat şi o mamă sfântă care să-i aşeze în mâna lui, în viaţa lui, în fiinţa lui credinţa în Domnul Hristos, credinţa în Dumnezeu-Tatăl şi credinţa în Dumnezeu-Sfântul Duh.

 

Imediat după sfârşitul Sfintei Liturghii a urmat procesiunea cu racla în care se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe tot parcursul procesiunii, m-am tot gândit ce înseamnă viaţa de sfinţenie şi cât de mult Duh Sfânt a dobândit Sfântul Ioan, astfel încât, după 600 de ani (timp în care au fost daţi uitării milioane şi milioane de oameni), mii de oameni să-şi dorească măcar să atingă suportul pe care era aşezată racla cu sfintele sale moaşte. Iar bucuria unui aşa lucru mărunt nici nu poate fi descrisă. Trebuia doar să fii acolo să le vezi chipurile radiind de bucurie. Tu, care trăieşti în anul 2013, reuşeşti să-ţi închipui că poţi trăi în aşa fel încât peste 600 de ani mii şi mii de oameni să-şi dorească măcar să se atingă de sicriul în care vei fi fost aşezat? (Vlad Botez)