Sfântul Ioan Iacob, mărturie a sfinţeniei poporului român

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit ieri, 5 august, în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, pictura şi catapeteasma capelei Centrului comunitar de servicii sociale „Patriarh Justinian Marina“ din cadrul Asociaţiei Diaconia din Bucureşti.

Slujba de sfinţire a picturii şi a catapetesmei capelei cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“ a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei de sfinţire, oficiată în prezenţa a numeroşi credincioşi, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat principalele aspecte din viaţa Sfântului Ioan Iacob. „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi. După terminarea liceului, mulţi considerau că el va studia teologia pentru a deveni preot, dar a dorit altceva, să devină monah. Astfel, în 1932 a mers la Mănăstirea Neamţ, unde a fost primit de stareţul mănăstirii, Nicodim Munteanu, care mai târziu a devenit Mitropolit al Moldovei şi Sucevei şi apoi Patriarh al României. În anul 1936 a fost tuns în monahism şi a primit numele de Ioan. A stat o vreme la Mănăstirea Neamţ, apoi împreună cu doi călugări, Claudiu şi Damaschin, au mers în Ţara Sfântă. Aici a rămas la Mănăstirea «Sfântul Sava», unde a primit ascultarea de paraclisier, bibliotecar, îngrijitor al bolnavilor şi primitor al pelerinilor. Sfântul Ioan Iacob a avut o viaţă duhovnicească deosebită; mânca o dată în zi, se ruga mult şi citea mult. A învăţat bine limba greacă, încât traducea din operele Sfinţilor Părinţi greci. El a avut şi darul alcătuirii de poezii creştine. În anul 1947, la 13 mai, a fost hirotonit diacon şi apoi ieromonah, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache. A stat până în 1952 la schitul românesc «Sfântul Ioan Botezătorul» de pe valea Iordanului, când s-a retras în Mănăstirea «Sfântul Gheorghe Hozevitul». A fost un om al tăcerii şi al evlaviei, foarte interiorizat şi foarte înţelept. În anul 1960 s-a îmbolnăvit. Pe 4 august s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, iar pe 5 august, în ajunul sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului a trecut la Domnul“, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că după 20 de ani, spre bucuria şi uimirea tuturor, trupul Sfântului Ioan a fost găsit intact, răspândind o mireasmă binecuvântată, ca semn al prezenţei lucrării Duhului Sfânt prin el. În 1992, în data de 20 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor. „Proclamarea canonizării s-a făcut la Mănăstirea Neamţ, în 1992, la 5 august, apoi, mai pe larg, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Atunci, din partea Patriarhiei Ierusalimului a venit o delegaţie care a adus degetul mic al Sfântului Ioan, care a fost pus într-o raclă din lemn la noua biserică din incinta Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Când am sfinţit locul pentru noua biserică în 1994, lângă crucea înfiptă în pământ, o mulţime de oameni au pus bani, iar câţiva au pus verighetele şi cerceii de aur. Acesta a fost un lucru neaşteptat, dar era o binecuvântare, pentru că în numai trei ani a fost construită biserica mare cât o catedrală, ce a fost sfinţită în 1997. Astfel avem de-a face cu o lucrare minunată, lucrarea sfântului însuşi, care a adunat binefăcători, a trimis oameni darnici pentru construirea bisericii, deoarece este greu de imaginat că un simplu seminar a putut construi prin forţe proprii o biserică mare cât o catedrală. Un lucru asemănător s-a întâmplat şi cu Biserica Sfintei Teodora de la Sihla, care a fost construită în scurt timp. Aceşti doi sfinţi români nemţeni sunt mărturii ale sfinţeniei poporului român şi ale lucrării isihasmului, adică a oamenilor care fac din rugăciune respiraţia permanentă a sufletului lor“, a arătat Preafericirea Sa.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit părintelui Ionuţ Bogdan Văduva Diploma omagială şi medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ şi un set de cărţi liturgice şi teologice pentru sfântul locaş. De asemenea, persoanele care s-au implicat în mod deosebit în realizarea lucrărilor efectuate la capela Centrului comunitar de servicii sociale „Patriarh Justinian Marina“ din cadrul Asociaţiei Diaconia au primit Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului. Părintele Ionuţ Bogdan Văduva i-a oferit Preafericirii Sale o icoană cu chipul Sfinţilor Nicolae şi Ioan Iacob de la Neamţ, ocrotitorii capelei.