După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, sprijinitor al Răsăritului ortodox
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, marţi, 11 noiembrie, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti, a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor Protoieriei Sascut.
Delegat din partea Centrului eparhial de la Roman a fost preotul Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc, care a transmis celor prezenţi mesajul ierarhului şi a condus întâlnirea desfăşurată într-o atmosferă caldă, frăţească. Tema conferinţei a fost „Sf. Martir Constantin Brâncoveanu - sprijinitor al Răsăritului ortodox şi destinul comun al său şi al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul“. Aceasta a fost prezentată de preotul Stratulat Claudiu de la Parohia Orbeni II.
„Privind înapoi, dincolo de intrigile şi de tulburările vremii, se vede că atât Constantin Brâncoveanul, cât şi Antim Ivireanul au fost adevărate daruri ale lui Dumnezeu pentru pământul românesc. Activităţile şi îndatoririle lor s-au complinit, rezultând o fericită epocă de renaştere culturală şi literară, cunoscută drept culmea cea mai înaltă a vechii culturi româneşti în Muntenia sau ca punctul culminant al unei evoluţii şculturaleţ de două veacuri“, a menţionat preotul referent.



.jpg)
