Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul ocrotitor al copiilor, sărbătorit în Capitală
Sute de credincioşi bucureşteni l-au prăznuit ieri, 26 noiembrie, pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, la Biserica Lucaci din Bucureşti, de pe strada Logofătul Udrişte, unde se află o părticică din sfintele sale moaşte. Sfânta Liturghie în zi de hram a fost săvârşită de Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori.
Prăznuirea luminoasă a Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, care a trăit în secolul al VI-lea în nordul Asiei Mici, Anatolia de astăzi, a început la biserica sa din Bucureşti, marţi seara, când a avut loc o procesiune cu sfintele sale moaşte, care au fost aşezate într-un loc special amenajat spre a fi cinstite de credincioşi. În ziua hramului, credincioşii s-au închinat după cuviinţă sfintelor odoare şi apoi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. Cântările liturgice au fost date de corul Parohiei „Sfântul Stelian“-Lucaci. La Sfânta Liturghie au participat zeci de elevi din cadrul parohiei, care s-au închinat la racla cu moaştele Sfântului Stelian, cunoscut şi ca ocrotitor al copiilor, precum şi la părticele din moaştele Sfinţilor Pantelimon, Onufrie, Haralambie şi Elefterie, care se află în interiorul bisericii. Cei mici au primit iconiţe cu chipul Sfântului Stelian.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Ieronim a arătat că trebuie să învăţăm de la sfântul cuvios strădania de a ne curăţa de păcate, mai ales în perioada postului. „Ştim că, în toate sfintele posturi, noi, creştinii răsăriteni, acordăm toată atenţia pregătirii sufletului în vederea apropierii de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care S-a apropiat primul de noi şi ne-a adus darul cel mare al Euharistiei, Trupul şi Sângele Său, care ni se oferă sub chipul pâinii şi al vinului, elemente necesare vieţii noastre trupeşti, dar care, sfinţite şi transfigurate, devin hrană a vieţii veşnice. De aceea, ne pregătim atât de intens, ne mărturisim păcatele şi cerem părintelui nostru duhovnic să ne dezlege pentru ca atunci când ne apropiem de Sfintele Taine să ne unim cu Mântuitorul Iisus Hristos cu cuget curat“, a spus PS Ieronim Sinaitul.
La sfârşitul slujbei, părintele consilier patriarhal Florin Şerbănescu, parohul Bisericii „Sfântul Stelian“-Lucaci, i-a dăruit Preasfinţitului Părinte Ieronim o icoană cu sfântul ocrotitor al parohiei, o carte despre viaţa şi activitatea psaltului şi compozitorului Anton Pann, lucrare de doctorat a părintelui Zaharia Matei, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, publicată de curând la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, precum şi un buchet cu flori. „Este o bucurie deosebită să întâmpinăm şi în anul acesta praznicul Sfântului Stelian, hramul bisericii noastre, cu căldură în suflete, rugăciune comună şi slujire arhierească, cum a fost astăzi în biserica noastră“, a spus părintele Florin Şerbănescu.