Sfântul Ierarh Spiridon a fost sărbătorit ieri, 12 decembrie, în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, două lăcaşuri de închinare cu tradiţie din Capitală, Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon“ - Nou şi Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi, şi-au sărbătorit ocrotitorul spiritual.
La Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon“ - Nou (paraclis patriarhal), slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre Sfântul Ierarh Spiridon, ca mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru oamenii care i se roagă cu credinţă. „Sfântul Ierarh Spiridon este unul dintre cei mai populari şi cunoscuţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, şi aceasta datorită multelor minuni pe care le-a săvârşit şi pe care le săvârşeşte. Sfântul Spiridon nu era un om foarte şcolit, dar îl iubea mult pe Dumnezeu. Sfântul Ierarh Spiridon este pentru fiecare dintre noi un exemplu de blândeţe, de milostenie şi de iubire“, a arătat PS Varsanufie Prahoveanul.
La final, Preasfinţia Sa a acordat din partea Patriarhului României Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ pentru mireni secretarului de stat pentru Culte Victor Opaschi şi Diploma omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ celor care s-au ostenit şi au contribuit la restaurarea şi înfrumuseţarea Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon“ - Nou. Arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi slujitor al Catedralei mitropolitane, le-a mulţumit tuturor binefăcătorilor sfântului lăcaş, precum şi organizatorilor hramului sfântului lăcaş.
Sărbătoarea bisericii Parohiei „Sfântul Spiridon“ - Vechi
Numeroşi credincioşi au participat ieri, 12 decembrie, la sărbătorirea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, la biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi din Capitală. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfin-ţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Ierarh Spiridon este cinstit cu multă evlavie de către întreaga lume creştină, datorită vieţii sale sfinte şi minunilor pe care le săvârşeşte şi pe care le trăiesc şi le cunosc cei care îi cer cu multă credinţă şi nădejde ajutorul. Mărturie a grabnicului ajutor al Sfântului Ierarh Spiridon, a subliniat PS Episcop Varlaam Ploieşteanul, sunt şi papucii de catifea din picioarele Sfântului Spiridon, ce trebuie schimbaţi periodic din cauza uzării lor, tocmai pentru a arăta că Sfântul Spiridon continuă să ajute pe cei care îi cer ajutorul, precum a făcut-o în timpul vieţii sale. Acest sfânt este un model de vieţuire creştină, un ierarh smerit, care a ales să poarte o mitră împletită din papură, un mare apărător al credinţei creştine şi un mare filantrop, pentru că toate veniturile sale le punea la dispoziţia săracilor. „Săvârşim pomenirea Sfântului Spiri-don nu pentru a ne aminti că într-o zi de 12 decembrie a trecut la viaţa veşnică, ci pentru a ne aprinde şi noi în inimile noastre dorul de a trăi potrivit vieţii Sfântului Spiridon al Trimitundei. El a întruchipat în viaţa sa sfaturile pe care Mântuitorul ni le dă în Fericirile pe care le-a rostit şi pe care le-am ascultat la Sfânta Evanghelie“, a spus PS Episcop Varlaam Ploieşteanul.
În semn de mulţumire pentru participarea Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul la slujba hramului micuţei biserici, în numele slujitorilor şi al enoriaşilor parohiei, părintele paroh Ioan Iordache, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, i-a oferit un buchet de flori şi a adresat mulţumiri şi Patriarhului României. Hramul bisericii a fost prilej de bucurie nu numai pentru credincioşii de pretutindeni, care sunt legaţi de viaţa duhovnicească şi liturgică desfăşurată în biserica acestei parohii, ci şi pentru copiii de la Centrul social-medical „Sfântul Spiridon“ - Berceni, care s-au închinat la sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon şi, asemenea pelerinilor, au primit câte un pachet.
Demolată în comunism, biserica Parohiei „Sfântul Spiridon“ - Vechi a fost reclădită după anul 1990 cu ajutorul unor români din SUA. În apropiere funcţionează Centrul socio-medical „Sfântul Spiridon“ - Vechi.