În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinte Liturghii arhiereşti la Craiova, Râmnic şi Mărăşeşti
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a Lăsatului sec de carne, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa, din Cetatea Băniei. Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la slujba euharistică oficiată în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Râmnic, iar Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit în parohia mehedinţeană Mărăşeşti.
Credincioşii din parohia craioveană „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa s-au adunat în număr mare la sfânta biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti desprinse din Sfânta Evanghelie de la Matei (15, 31-46) „Din Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie înţelegem că dacă facem o faptă bună în sprijinul semenului nostru aflat în necaz şi suferinţă, facem voia lui Dumnezeu. Să nu căutăm la faţa celui ce are nevoie de noi, să nu-l judecăm, ci să-i facem bine dacă avem posibilitatea pentru că astfel Îi facem bine lui Dumnezeu. Nimeni nu-şi va pierde plata sa, ne asigură Mântuitorul Iisus Hristos. Şi pentru un pahar de apă ne răsplăteşte Dumnezeu dacă vede în acest gest dragostea noastră, aşa cum ne şi spune: «Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii» (Ioan 13, 35). Rezultă de aici că faptele milosteniei sufleteşti şi trupeşti sunt o consecinţă a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Aşadar, să ne înfricoşăm de această zi a Judecăţii de Apoi, dar în acelaşi timp să avem nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru că «cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu» (Luca 18, 27) . De aceea, este necesar ca Postul care ne stă înainte să ne fie scară spre cer care să ne ducă la Învierea noastră a tuturor, atunci când vom fi întâmpinaţi de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău» (Matei 25, 23)“, a spus IPS Irineu.
Momentele liturgice ale zilei au fost completate de hirotonia întru diacon a tânărului teolog Adrian Elen Dogariu, pe seama Parohiei Amărăştii de Jos I, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, şi de săvârşirea Tainei Sfântului Botez pentru cel de-al treilea copil (Mihai-Nectarie) al părintelui Marcel Răduţ Selişte, preot slujitor la paraclisul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Biserica Brânduşa - repere istorice
Biserica „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa a fost construită în anul 1793, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn. Este construită din zid de cărămidă subţire, în formă de corabie (navă), spre est în semicerc, iar spre vest cu pridvor deschis susţinut de patru stâlpi rotunzi de cărămidă. Nu are turle, fiind singura biserică din Craiova construită în acest stil. Situată pe strada Brânduşa, biserica este cunoscută îndeosebi sub denumirea de „Brânduşa“ după numele unuia dintre cele mai vechi cartiere ale Craiovei. În urma unor lucrări de renovare şi consolidare, sfântul lăcaş a fost resfinţit pentru prima dată în anul 1855 de către Sfântul Ierarh Calinic, pe atunci Episcop al Râmnicului - Noul Severin. De-a lungul anilor biserica a suferit mai multe reparaţii, ultima având loc în timpul vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei, care a resfinţit-o la 3 iulie 1991, când biserica a primit ca dar şi hramul „Toţi Sfinţii“. Ultimii doi clerici care au ostenit la altarul Bisericii Brânduşa au fost preotul Vasile Cârstea, din 26 octombrie 1974 până la 1 septembrie 2003, şi actualul preot paroh, Gabriel Sorescu, instalat la data de 1 octombrie 2003.
Slujbă cu arhiereu la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Râmnic
În această a treia duminică din perioada triodului, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, în prezenţa IPS Părinte Gherasim, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul“ a Catedralei arhiepiscopale, condusă de prof. Marian Cristi Stroe, informează arhiram.ro
La finalul slujbei, arhid. Cristian-Ioan Cioteanu a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică rânduită de Biserică a se citi astăzi la Sfânta Liturghie, subliniind faptul că înfricoşătoarea judecată va fi un act de binecuvântare şi de mulţumire pentru unii, iar pentru alţii va fi un act de osândă, fapt pentru care fiecare dintre noi trebuie să ne primenim viaţa spre a dobândi mântuirea sufletelor şi prin aceasta viaţa de veci.
PS Nicodim în mijlocul mehedinţenilor din Mărăşeşti
Credincioşii parohiei mehedinţene Mărăşeşti, din Protopopiatul Baia de Aramă, au primit vizita pastorală a Întâistătătorului Eparhiei Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Nicodim. Ierarhul mehedinţean a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“, având alături un sobor de preoţi şi diaconi. La ceremonia religioasă au luat parte câteva sute de credincioşi veniţi din tot cuprinsul zonei de nord a judeţului Mehedinţi. În timpul Sfintei Liturghii, PS Părinte Nicodim a hirotonit întru diacon pe teologul Ionel Despău, absolvent al Facultăţii de Teologie din Craiova şi fost cântăreţ al parohiei. Părintele diacon va petrece o perioadă de 40 de zile la una din mănăstirile de călugări din judeţ, unde va deprinde rânduielile slujirii liturgice.
În încheierea slujbei, PS Părinte Nicodim a pus la inimile credincioşilor cuvânt de învăţătură, vorbindu-le despre Judecata de Apoi, aşa cum este înfăţişată în pericopa evanghelică duminicală. Părintele Episcop le-a arătat celor prezenţi că Domnul împlineşte făgăduinţele făcute celor care păzesc poruncile bisericeşti şi legea iubirii lăsată de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. În lumea aceasta, drepţii şi păcătoşii au aceeaşi libertate, să facă binele sau să facă răul, însă, la Judecată, Dumnezeu va ţine seama de faptele milosteniei sufleteşti şi trupeşti. Pe cei drepţi, numiţi „binecuvântaţii Tatălui“, Dumnezeu îi va pofti întru Împărătia cerească, iar pe cei păcătoşi, Judecătorul îi va trimite în focul cel veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor lui. Îndemnul ierarhului a fost, astfel, ca fiii duhovniceşti să păzească cu sfinţenie aşezămintele şi rânduielile bisericeşti de la începutul perioadei Triodului, respectând posturile din calendar şi spovedindu-se cât mai des. Mergând la biserică şi mărturisindu-şi păcatele, credincioşii pot avea nădejdea că la sfârşitul vieţii vor da răspuns bun atât la Judecata particulară cât şi la cea universală de la a doua venire a Domnului, când „fiecare, după faptele sale, sau se va ferici sau se va osândi“.
După cuvântul de învăţătură şi binecuvântare al PS Nicodim, părintele paroh Ion Ordeanu a mulţumit chiriarhului pentru vizita pastorală şi îndoita bucurie duhovnicească de care s-au învrednicit toţi enoriaşii prezenţi. Prin hirotonia unui diacon în această biserică la care au slujit vreme de 100 de ani numai fii ai satului Mărăşeşti, se vor înfrumuseţa slujbele şi se va intensifica lucrarea misionară şi socială pe plan local. (Diac. Gheorghe Cioiu, Cătălin Cernătescu)