Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Sfinți străromâni sărbătoriți în Dobrogea și la Galați
Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman au fost sărbătoriți în mod special miercuri, 28 februarie, la biserici închinate lor din Constanța și Galați, precum și la Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea. Cu această ocazie, credincioșii au participat la slujbe oficiate de ierarhi, iar elevii seminariști au primit burse de merit și alte daruri.
Biserica „Sfântul Cuvios Gherman” din Constanța și-a sărbătorit miercuri hramul. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Pentru noi cei din Dobrogea este mare sărbătoare, pentru că cinstim pe doi cuvioși părinți cunoscuți în întreaga creștinătate, din Apus și Răsărit. Sfinții Gherman și Ioan Casian au mers pe urma înaintașilor lor care au fost încreștinați de Sfântul Apostol Andrei și de ucenicii lui, și astfel, și prin ei, a ajuns credința vie până la noi, în zilele de astăzi”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Hramul bisericii de pe faleza Dunării din Galați
În ajunul sărbătorii, la biserica închinată celor doi sfinţi cuvioşi străromâni, situată pe faleza superioară a Dunării din Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. Cu această ocazie, slujitorii au adus de la Centrul eparhial la biserica gălățeană o raclă ce conține un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Ioan Casian. La finalul Vecerniei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidenţiat aspecte din viaţa acestor doi mari sfinţi ai Bisericii noastre, precum și importanța ridicării unei biserici închinate lor la Galați. „Această biserică este o boltă a spiritualităţii patristice, aşezată într-un loc foarte important, fiind ca o pasăre măiastră luptătoare care verticalizează, cheamă la smerenie şi sfinţeşte. Înălţimea la care ne cheamă aceşti doi sfinţi este o înălţime a omului smerit, care Îl caută în smerenie pe Dumnezeul Slavei şi Îl aduce în sufletele, minţile şi inimile noastre”, a spus IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Cu ocazia hramului acestei biserici, membrii Comitetului parohial au desfăşurat, în cooperare cu filiala gălăţeană a SNFOR, o acţiune caritabilă în care 20 de familii defavorizate din parohie au primit pachete cu alimente. De asemenea, parohia a oferit peste 250 de pachete cu alimente credincioşilor prezenţi la sfintele slujbe, ne-a transmis pr. Rareș Bucur. În municipiul Brăila, la cantina socială aşezată sub ocrotirea Sfântului Ioan Casian a fost săvârşită o slujbă de mulţumire şi s-a organizat o agapă pentru cele 85 de persoane asistate, provenite din familii numeroase sau cu venituri reduse.
Sărbătoarea Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea
Miercuri și-a sărbătorit hramul și Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ioan Casian. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite la capela seminarului. În acest context de sărbătoare, ierarhul a oferit bursa „Mitropolitul Antonie Plămădeală” pentru patru elevi seminariști cu rezultate bune la învățătură. Bursa constă în sprijin financiar și cărți. La final a fost sfințită o icoană cu chipul Sfântului Ioan Casian care va rămâne la capela seminarului. La sărbătoarea hramului au participat profesorii și elevii instituției de învățământ, dar și alți invitați.