Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţii Arhangheli, cinstiţi în Arhiepiscopia Clujului
Credincioşii Parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Dej şi-au sărbătorit hramul pe 8 noiembrie, avându-l în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de numeroşi preoţi şi diaconi. La mormântul Voievodului Mihai Viteazul de la Turda, PS Vasile Someşanul a oficiat slujba Parastasului.
La Mănăstirea Mihai Vodă de lângă Turda (foto), hramul bisericii închinate Sfinţilor Arhangheli a fost sărbătorit cu participarea Preasfinţitului Episcop-vicar Vasile Someşanul, care a oficiat şi Privegherea, din ajun. După Sfânta Liturghie s-a oficiat un Parastas la mormântul voievodului. Mănăstirea Mihai Vodă a fost întemeiată în memoria domnitorului unificator de ţară, la iniţiativa vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu. În acest loc există şi un monument în cinstea voievodului Mihai Viteazul. La mormântul lui, Societatea Femeilor Ortodoxe din Turda a ridicat, în 1923, în locul fostei capele, o troiţă din lemn lucrată în stil românesc, care se păstrează la Muzeul de Istorie din Turda din 1976, iar monumentul nou a fost inaugurat pe 8 mai 1977. "Mănăstirea necropolă este o copie arhitecturală şi o restituire a demnităţii vechii Mănăstiri Mihai Vodă din Bucureşti, ctitoria voievodului din 1591, pe vremea când era ban al Craiovei", a spus maica stareţă Andreea. Hramul capelei Spitalului de Urologie din Cluj-Napoca Şi alte lăcaşuri de cult din Arhiepiscopia Clujului şi-au serbat hramul, printre acestea fiind şi capela Institutului de Urologie din Cluj-Napoca. Pacienţii au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie, iar după-amiaza la slujba de Te Deum oficiată de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Capela a fost înfiinţată în urmă cu opt ani, în prezent se oficiază în fiecare duminică Sfânta Liturghie, iar miercuri şi vineri după-amiază se slujesc Vecernia, Acatistul Mântuitorului şi Paraclisul Maicii Domnului. Cel puţin o dată pe lună se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Hram la cea mai veche biserică din Bistriţa Numită "Catedrala Coroană" din centrul Bistriţei, Biserica "Sf. Arh. Mihail şi Gavriil" este una dintre cele mai vechi biserici din Transilvania, construită în anul 1268. În această biserică, în 1948, mitropolitul Nicolae Bălan a proclamat unirea tuturor românilor într-o singură biserică. Te Deum la Jandarmeria din Bistriţa Cunoscuţi ca patroni spirituali ai Jandarmeriei Române, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost cinstiţi şi de angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. Prăznuirea soborului acestor sfinţi a fost o zi importantă pentru întreaga instituţie, marcată la Bistriţa printr-o slujbă de Te Deum oficiată la sediul jandarmeriei.