Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţii Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, sărbătoriţi în Capitală
Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi pe Sfinţii Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Biserica Bucur Ciobanul din Capitală îşi serbează astăzi hramul. Biserica Bucur Ciobanul este unul dintre puţinele lăcaşuri de rugăciune din ţara noastră care îi are drept ocrotitori pe ambii arhiepiscopi ai Alexandriei, Atanasie cel Mare şi Chiril, prăznuiţi împreună la 18 ianuarie. În ajunul hramului, la această biserică a fost oficiată Vecernia cu Litia, iar în ziua hramului se oficiază Utrenia Sfinţilor şi Sfânta Liturghie. „Sărbătorirea Sfinţilor Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, este un prilej de a ne aminti suferinţele pe care ierarhii Alexandriei le-au răbdat pentru apărarea dreptei credinţe şi de înţelepciunea cu care au propovăduit învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos. Este şi un prilej de a ne exprima recunoştinţa pentru sfinţii care de-a lungul veacurilor au ocrotit biserica noastră. Hramul Bisericii Bucur Ciobanul este şi un prilej frumos de comuniune liturgică între credincioşii care participă cu regularitate la slujbele oficiate în această biserică şi preoţii şi credincioşii din alte parohii care de data aceasta sunt alături de noi la rugăciune“, a spus părintele paroh, Ionuţ Bărbulescu, pentru TRINITAS TV. Biserica Bucur Ciobanul, din vecinătatea Mănăstirii Radu Vodă, este foarte cunoscută în rândul credincioşilor bucureşteni, fiind considerată biserica ridicată de întemeietorul Bucureştilor, ciobanul Bucur.
Astăzi îşi sărbătoreşte hramul şi Mănăstirea Stavropoleos din Bucureşti, care îl are ca ocrotitor duhovnicesc şi pe Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei. Vineri seara, în biserica mănăstirii a fost oficiată Vecernia cu Litia, iar astăzi sunt săvârşite Utrenia sărbătorii şi Sfânta Liturghie. Mănăstirea Stavropoleos este unul dintre monumentele culturale şi religioase importante ale Capitalei. A fost construită în 1712 în stil brâncovenesc de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat al Ţării Româneşti.