Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Sfinţii fraţi mucenici Zenovie şi Zenovia, prăznuiţi la Mănăstirea Nechit
Pentru vieţuitorii Mănăstirii Nechit din judeţul Neamţ, ziua de ieri a fost una de bucurie, întrucât s-a prăznuit aici al doilea hram, "Sfinţii Mucenici Zenovie şi Zenovia". Cei doi sfinţi fraţi ocrotesc unul din cele două paraclise ale aşezământului. În plus, a fost şi onomastica fostului stareţ, pr. arhim. Zenovie Ghidescu, cunoscut duhovnic, aflat la onorabila vârstă de 93 de ani, şi a actualului stareţ, pr. arhim. Zenovie Grigore.
Câteva sute de pelerini au înfruntat frigul şi au participat la Sfânta Liturghie de ieri, bucurându-se de slujirea unui impresionant sobor din care au făcut parte: arhim. Dosoftei Şcheiul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, protos. Gabriel Roşu, de la Catedrala arhiepiscopală a Romanului şi Bacăului, arhim. Ştefan Guşă, streţul Mănăstirii "Ştefan Cel Mare şi Sfânt" din judeţul Vaslui, protos. Serafim Mihail, stareţul Mănăstirii Bisericani, judeţul Neamţ, părintele Antim, egumenul Schitului "Sfântul Ilie" ce aparţine de Mănăstirea Nechit, pr. Vasile Ţoc, protopopul de Roznov, pr. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic din Piatra-Neamţ, alţi preoţi şi diaconi. Din sobor n-a lipsit, desigur, părintele stareţ al Mănăstirii Nechit, arhim. Zenovie Grigore. Ospitalitatea, dragostea de străini şi pelerini caracteristice acestui aşezământ s-au manifestat şi în ziua praznicului, când toţi participanţii la slujbă au fost invitaţi la agapă. Istoria Nechitului începe din secolul al XIV-lea, când în aceste locuri se sihăstrea călugărul Nichita şi probabil şi alţi monahi trăiau prin pădurile din jur. Se afla încă de pe atunci un mic schit, menţionat în documente drept "Sihăstria Nechit" sau "Schitul Nechit". Viaţa călugărească a continuat până în 1959, când decretul 410 a curmat rugăciunile locului. Părintele Ze-novie Ghidescu a reuşit să obţi-nă redeschiderea schitului în 1972, contribuind apoi atât la înflorirea duhovnicească a călugărilor aflaţi în grija sa, cât şi a mulţilor credincioşi care l-au luat ca părinte duhovnicesc. Şi astăzi, când îndrumarea spirituală a fost preluată de tânărul stareţ, părintele arhim. Zenovie Grigore, mulţi credincioşi îşi află întărirea sufletească la Mănăstirea Nechit.