În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Sfinții Împărați, sărbătoriți la Mănăstirea Recea
În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, marți, 21 mai 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Recea din județul Vrancea. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al așezământului mănăstiresc, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Ciprian a evidențiat viața și personalitatea Sfinților Împărați Constantin și Elena, precum și rolul lor important în dezvoltarea creștinismului.
La finalul Sfintei Liturghii, ieromonahul Ioanichie Voicu – duhovnicul Mănăstirii Recea, a fost hirotesit întru protosinghel, iar maica stareță Paisia Rusen a primit rangul de stavroforă.
Așezată în satul Cândești din comuna vrânceană Dumbrăveni, la marginea pădurii, Mănăstirea Recea adăpostește o obște de zece maici, datând de la sfârșitul secolului al XVII-lea.



.jpg)
