Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Sfinţii Martiri Brâncoveni în lumina taborică

Sfinţii Martiri Brâncoveni în lumina taborică

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 22 Aug, 2014

Pe lângă exemplul vieţii sale mărturisitoare, Constantin Brâncoveanu a lăsat un tezaur însemnat, mai ales din punct de vedere cultural. A statornicit un stil bisericesc arhitectonic, ce îi poartă cu mândrie numele, stil identificat cu gustul românesc pentru frumos. 2014, Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, a deschis un drum al desluşirii şi cinstirii liturgice şi artistice eclesiale deosebite pentru aceşti martiri născuţi din pământul românesc, care au pecetluit prin sângele lor mărturia credinţei creştin-ortodoxe şi a demnităţii naţionale.

În tot acest drum al manifestării dragostei şi evlaviei noastre către ei se plămădesc ca pe un drum fără de sfârşit multe ofrande cultural-artistice şi bisericeşti. Maestrul Grigore Popescu-Muscel, după o muncă elaborioasă de documentare, cercetare şi execuţie, dar şi de reală inspiraţie, a înveşnicit martiriul şi jertfa Brâncovenilor într-o icoană intitulată „Sfinţii Martiri Brâncoveni în lumina taborică“.

Pictorul Grigore Popescu, cu evlavie de smerit liturg al sfinţilor, a înţeles că viaţa creştină este viaţă de sfinţenie. A înţeles că urmarea sfinţilor este imitarea şi împărtăşirea de sfinţenia lor, iar Biserica cinsteşte sfinţii care apar în istoria ei, iar prin „cele ce îi cinsteşte pe cei dinainte îi îndeamnă pe cei de acum“ (Sfântul Vasile cel Mare).

Biserica, lăudând izbândirile sfinţilor şi împodobind zilele anului cu pomenirile lor, îi îndeamnă şi îi călăuzeşte pe credincioşi la virtute. Desigur, izbândirile sfinţilor sunt multe şi pentru mulţi sunt anevoie de ajuns sau chiar de neajuns. Dar fiindcă acestea încep prin smerenie şi pocăinţă, cel care se simte neputincios în a-i imita în cele mari şi înalte le poate imita smerenia şi pocăinţa.

Fiind om primitor al acestei simţiri înţelegătoare, maestrul Grigore Popescu aşază imaginea iconică a martirajului Sfinţilor Brâncoveni într-o explozie de lumină transcendentală, imagine poziţionată, de asemenea, între limitele spaţiale ale cerului şi pământului, căci doar aici, până la pasul de dincolo, din Împărăţia cea cerească, se pot scrie istorii atât de tragice, atât de tulburătoare.

Istoria vieţii sfinţilor, sinaxarele au ceva analog cu iconografia ortodoxă. Grigore Popescu şi-a asumat într-o liniştitoare mărturie această realitate. În icoanele născute cu adiere de la Duhul, din mâna sa, se observă înţelegerea că aşa după cum sinaxarele nu au ca scop desăvârşit descrierea evenimentului istoric, ci apropierea de adevărul ce se ascunde în spatele lui, tot aşa şi în icoanele bizantine chipurile sfinţilor sunt înfăţişate, transfigurate şi stilizate, adică încadrate într-un tip general care nu exprimă doar înfăţişarea realistă a sfântului, ci subzistenţa ei îndumnezeită, învăluită de lumina taborică.

„Nu am vrut să-i înfăţişez pe Sfinţii Brâncoveni doar în acea imagine a capetelor tăiate, ci sper ca această icoană să arate că ei sunt deasupra timpului, în lumina taborică în care rămân doar sfinţii. Se observă în icoană şi o coloană care nu este perfect dreaptă, este puţin mişcată, o mişcare de ascensiune a luminii. Prin câteva simboluri se aduce aminte şi de unele lucruri pământene. Grupul din stânga trimite la reprezentanţii cancelariilor europene şi ai boierilor din ţară care îşi arată neputinţa credinţei lor, iar în dreapta, armatele care nu ştiu decât să prădeze, dar rămân ascunse în deşertul păcatului. Am gândit icoana ca să fie o lumină a Brâncovenilor peste timpuri, şi nu am legat-o în mod necesar de ceva dramatic, ci de lumina taborică. Importantă este ridicarea lor către cer, şi nicidecum căderea capetelor lor către pământ“, ne-a declarat maestrul Grigore Popescu.

În imaginea plenară a icoanei se evidenţiază dorinţa pictorului de a da o oarecare percepţie a creaţiei celei noi, a lumii celei noi, care se află dincolo de caracterul trecător şi de deşertăciunea lumii văzute. Dacă în sinaxare, în documente şi mărturii istorice găsim acestea întruchipate în litere şi cuvinte, în icoane şi cu precădere în această icoană a Martirilor Brâncoveni, acest scop se realizează prin culori şi forme care trimit la transcendent, trimit la jertfa, viaţa şi exemplul lor învăluit în lumina taborică.