La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Sfinţii pe care i-a dat Mănăstirea Secu, prăznuiţi în aceeaşi zi
▲ La Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ a avut loc sâmbătă, 30 august, proclamarea locală a canonizării Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu ▲ Mănăstirea şi-a sărbătorit şi al doilea hram, Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, trecut anul trecut în rândul sfinţilor ▲ Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de cinci ierarhi ▲
Hramul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ a continuat sâmbătă, 30 august a.c., cu sărbătorirea Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi a Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu. Încă de vineri, 29 august, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, moaştele Sfântului Varlaam au fost scoase în curtea mănăstirii pentru a fi venerate de către credincioşi. Tot vineri, începând cu ora 18:00, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a oficiat slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan de la Râşca şi Secu, a cărui canonizare urma a fi proclamată în plan local a doua zi. Zeci de credincioşi l-au ascultat şi s-au rugat împreună cu Mitropolitul Teofan, care a citit Psalmii Utreniei. La finalul Privegherii, pelerinii au fost miruiţi şi au primit litie. „Prin Mănăstirea Secu a trecut drumul lor spre cer“ Sfânta Liturghie arhierească închinată Sfântului Varlaam şi Sfântului Cuvios Ierarh Ioan a fost oficiată de IPS Mitropolit Teofan, alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Episcop Ioan, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Episcop Ioan, care a vorbit despre sfinţenie, dar şi despre rugăciunile pe care le înalţă sfinţii către Dumnezeu: „De aici de pe pământ îşi ia Dumnezeu sfinţii pentru ceruri. Nu din altă parte. Această mănăstire este casa sfinţilor. Iată că în ultima vreme, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a canonizat pe doi fraţi din mănăstirea aceasta, care au ajuns apoi ierarhi, care au stat prin chiliile acestea, care n-au venit la Mănăstirea Secu, ci prin Mănăstirea Secu a trecut drumul lor spre cer, spre împărăţia lui Dumnezeu. Să ne rugăm sfinţilor pentru că ei sunt mijlocitori către Dumnezeu pentru noi. Ei sunt casnicii lui Dumnezeu şi prin icoana lor, prin rugăciunile pe care le rostim către ei, devin şi casnicii noştri. Sfinţii fac parte şi din familia noastră. Şi spuneam cu o anumită ocazie, încercam să dau o definiţie ce este sfântul, şi am spus că sfântul este o lacrimă de mamă“. La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu. Tomosul Sinodal a fost citit de PS Ioachim Băcăuanul, după care a fost înmânat, de IPS Teofan, arhimandritului Vichentie Amariei, stareţului Mănăstirii Secu. Părintele Mihai Vizitiu, consilier pe Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a citit mai apoi Sinaxarul Sfântului Cuvios Ierarh Ioan. Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu a trăit în secolul al XVII-lea, fiind ucenicul Sfinţilor Mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei. A fost canonizat în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5-7 martie anul acesta, alături de alţi opt cuvioşi nemţeni. Sfinţii contemporani IPS Mitropolit Teofan a vorbit la finalul programului liturgic despre sfinţii din vremea domnitorului Vasile Lupu, care au contribuit la întărirea credinţei: „Ascultând Tomosul sinodal şi Sinaxarul Sfântului Ioan de la Râşca şi Secu, gândeam la faptul că domnul Vasile Lupu a fost aşa de mare, încât în perioada vieţii sale, în jurul său şi în ţara în care domnea, trăiau atâţia sfinţi. Mitropolitul Varlaam, Mitropolitul Dosoftei, puţin mai târziu, deşi şi el era în viaţă atunci, mitropolitul Petru Movilă de la Kiev, Ioan, Episcopul de Huşi şi Roman, şi mai ales Sfânta Preacuvioasa Teodora de la Sihla. Cred că rugăciunea acestor sfinţi cunoscuţi şi a altora necunoscuţi a făcut ca acest mare voievod să fie atât de puternic în apărarea dreptei credinţe, pentru zidirea de biserici şi întru ctitorire de cultură românească. Am luat aminte la toată această pleiadă de sfinţi care au trăit în aceeaşi perioadă şi mai ales relaţia cu totul specială în duhovnicească dimensiune între marele duhovnic Ioan Episcopul, stareţul de la Secu şi vieţuitor al Mănăstirii Râşca, şi maica Teodora de la Sihla. Cum a rânduit Dumnezeu ca aceşti munţi să fie binecuvântaţi de atâţia sihaştri, care iată în acea perioadă se cunoşteau între ei, se povăţuiau duhovniceşte, se întăreau întru apărarea credinţei şi trăirea vieţii în Hristos“. După cuvântul Mitropolitului Teofan, credincioşii s-au închinat la icoana şi mormântul Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, după care au luat parte la agapa creştină. ▲ Pelerini la „casa sfinţilor“ Pelerinii care au participat la hramul Mănăstirii Secu au venit din toată ţara, în primul rând pentru a se ruga sfinţilor ei ocrotitori, mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. „Sfântul Ioan Botezătorul m-a chemat la hramul Mănăstirii Secu. Am evlavie pentru acest sfânt, pentru că m-a ajutat foarte mult. Am venit la Secu de joi seara, m-am rugat la toate slujbele şi închinat la moaştele Sfântului Varlaam, pentru înţelegere şi sănătate“, ne-a spus Ana, din Târgu Mureş. „Mă bucur că am ajuns la canonizarea Sfântului Ioan de la Râşca şi Secu. Am venit în pelerinaj la mai multe mănăstiri, iar aici ne-a învrednicit Dumnezeu să participăm la aceasta slujbă. Ne-am rugat pentru ajutor, pentru sănătatea copiilor şi a familiei, pentru sufletul nostru, pentru că până la urmă e cea mai mare avuţie să ne mântuim, să ne ajute Dumnezeu, să ne ierte din păcate şi să fim sănătoşi. M-am bucurat din suflet pentru că Dumnezeu m-a îndrumat, şi când am văzut că este această sfântă slujbă, am stat până la sfârşit“, a declarat Suzi Pârvoiu, din Roman. „Noi am venit din Bucureşti de ieri, de hramul Sfântului Sfântului Ioan Botezătorul. Aşa cum a spus şi Înalt Preasfinţitul Teofan, Sfântul Ioan de la Râşca este un mare sfânt, şi noi îl prăznuim şi îl cinstim cu mare dragoste. Din dragostea pentru Dumnezeu şi Hristos am păşit pe aceste meleaguri. Am cerut de la cei doi sfinţi să vegheze pentru tot neamul românesc, să ne ajute să ne îndreptăm pe drumul cel bun, să mijlocească pentru noi, ca Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre“, a mărturisit Maria din Bucureşti.