Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sfinţii sunt rodirea lucrării Sfântului Duh în umanitate”
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, în care a subliniat faptul că sfinţii sunt rodiri ale lucrării Duhului Sfânt în lume. Preafericirea Sa a precizat că Duminica Tuturor Sfinţilor are o dimensiune profetică întrucât „prăznuim sfinţii din veacurile trecute, începând de la drepţii Vechiului Testament până la sfinţii din zilele noastre, dar şi pe sfinţii necunoscuţi, care în viitor vor fi făcuţi cunoscuţi oamenilor de către Dumnezeu”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat motivele pentru care Biserica a rânduit ca prima duminică după Rusalii să fie dedicată tuturor sfinţilor: „În primul rând, pentru a arăta că venirea sau Pogorârea Sfântului Duh în lume are ca scop principal constituirea sau întemeierea văzută a Bisericii lui Hristos şi sfinţirea oamenilor. Sfinţii sunt rodirea lucrării Sfântului Duh în umanitate. În al doilea rând, Biserica a rânduit această sărbătoare pentru că sfinţii lui Dumnezeu din ceruri nu trăiesc în izolare, ci în comuniune de iubire smerită prin harul Preasfintei Treimi. În al treilea rând, pentru a arăta că, pe lângă sfinţii înscrişi în calendar şi în sinaxar, există mulţi alţi sfinţi cunoscuţi numai de Dumnezeu şi pe care El îi va arăta când va dori El şi cum va dori El. Această duminică, a Tuturor Sfinţilor, ne arată în esenţă comuniunea lor şi faptul că ei sunt mai mulţi decât cunoaştem noi sau decât a declarat Biserica”.
Preafericirea Sa a precizat că rostul Bisericii în lume este sfinţirea oamenilor prin harul Duhului Sfânt. „În alte comunităţi creştine, în cele occidentale de pildă, sfinţii sunt pomeniţi în luna noiembrie. În Ortodoxie, sfinţii sunt pomeniţi toţi laolaltă în prima duminică după Rusalii. Prin aceasta înţelegem că, mai întâi, Biserica lui Hristos este formată din sfinţi, iar comuniunea sfinţilor este cea mai luminoasă manifestare a adunării oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi pe baza credinţei în Iisus Hristos şi pe baza Botezului. Apoi, sfinţii sunt prăznuiţi în această duminică împreună pentru a arăta că ei au crezut într-un singur Dumnezeu, au mărturisit cu toţii pe Iisus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, şi au dobândit sfinţenia prin conlucrarea cu harul Preasfintei Treimi, prin rugăciune, prin vieţuire sfântă şi fapte ale iubirii milostive. Biserica a vrut să scoată în evidenţă că, în lucrarea Sa, Duhul Sfânt urmăreşte un scop precis, şi anume să aducă pe fiecare om de la chipul lui Dumnezeu la asemănarea cu El, Cel Unul Sfânt”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
În continuare, Părintele Patriarh Daniel a amintit că, la Sfânta Liturghie din fiecare zi, sunt pomeniţi nu numai sfinţii zilei, ci şi Maica Domnului, precum şi nouă cete de sfinţi: „Aceste cete de sfinţi care urmează după Maica Domnului la Proscomidie sunt următoarele: Sfinţii Arhangheli şi puterile cereşti netrupeşti, Sfinţii Proroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Ierarhi şi toţi Sfinţii, Sfinţii Mucenici şi Muceniţe, Sfinţii mari pustnici (Cuvioşi Părinţi şi Cuvioase Maici), Sfinţii doctori fără de arginţi, Sfinţii Ioachim şi Ana şi Sfântul autor al Liturghiei ce se săvârşeşte în ziua respectivă. Aceste nouă cete de sfinţi reprezintă pe sfinţii îngeri şi pe oamenii sfinţi, care sunt slujitori ai lui Dumnezeu în planul de mântuire a lumii. În acelaşi timp, ei sunt mărturisitori ai iubirii Sale milostive faţă de întreaga lume”.
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reliefat că sfinţii, în comuniunea lor de iubire, ne arată legătura dintre unitatea Bisericii şi sfinţenia Bisericii, „legătura dintre unitatea în credinţă şi comuniunea în vieţuire sfântă. Biserica este una şi sfântă, iar unitatea şi sfinţenia se află în strânsă legătură, iar Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici, Sfinţii Cuvioşi, Sfinţii doctori fără de arginţi şi toţi sfinţii laolaltă arată că acelaşi har al Duhului Sfânt, care împărtăşeşte oamenilor iubirea Preasfintei Treimi, este lucrător în sfinţii din toate veacurile (...). Avem sfinţi împăraţi, dar şi sfinţi păstori sau ţărani. Avem sfinţi în vârstă, cuvioşi înaintaţi în vârstă, dar avem şi o mulţime de sfinţi tineri, o mulţime de mucenici care s-au jertfit pentru Hristos, care şi-au dăruit tinereţea lor lui Hristos, mărturisindu-L. Avem o mulţime de sfinţi care au dat naştere la copii în lume, taţi şi mame care au dat naştere multor copii pe care i-au crescut în dreapta credinţă şi în vieţuire sfântă. Avem, aşadar, sfinţi de toate vârstele şi de toate categoriile sociale, de toate profesiile, toţi, civili şi soldaţi, împăraţi şi slujitori smeriţi, cuvioşi şi cuvioase, preoţi de mir, diaconi de mir, arhierei şi oameni simpli sunt prăznuiţi astăzi în Duminica Tuturor Sfinţilor”, a arătat Părintele Patriarh Daniel.
Făcând referire la pasajul de la III Regi, capitolul al 19-lea, în care Dumnezeu i-a spus Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul că Și-a oprit şapte mii de bărbaţi care nu s-au închinat lui Baal, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că există mai mulţi sfinţi decât cei pe care noi îi avem trecuţi în calendar. „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe prorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu (...). Şi i-a zis Domnul: ... Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat” (III Regi 19, 14-18). „Oamenii nu cunosc niciodată numărul întreg al sfinţilor, numai Dumnezeu îi cunoaşte şi îi arată când doreşte El. Modul de descoperire a sfinţeniei şi timpul depind însă de Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.