Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfinţii Trei Ierarhi prăznuiţi în Transilvania

Sfinţii Trei Ierarhi prăznuiţi în Transilvania

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 31 Ianuarie 2014
În ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învăţământului teologic ortodox din întreaga lume, au avut loc numeroase manifestări organizate de liceele şi facultăţile din Transilvania. 
 
Hramul din acest an al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a avut în programul manifestărilor religioase, culturale şi academice mai multe evenimente cu o deosebită  încărcătură spirituală. 
 
Aşa cum este firesc pentru hramul unei instituţii de învăţământ teologic, prăznuirea ocrotitorilor teologilor ortodocşi din întreaga lume a început cu Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, profesorii de la facultatea sibiană, slujitorii Catedralei mitropolitană şi alţi slujitori ai sfintelor altare din cetatea transilvană şi din alte oraşe. 
 
Între oaspeţii de seamă s-au aflat prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, preşedintele senatului Universităţii „Lucian Blaga“, prof. dr. Constantin Oprean, rectorul universităţii menţionate, prof. dr. ing. Ioan Bondrea, şi rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, generalul Ghiţă Bârsan.
 
La Sfânta Liturghie au participat în număr mare studenţii Facultăţii de Teologie din Sibiu, iar corul studenţesc, dirijat de pr. lect. dr. Sorin Dobre, a dat răspunsurile liturgice. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a pomenit pe toţi profesorii facultăţii sibiene, trecuţi la Domnul.

Cruci şaguniene pentru trei profesori

Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. conf. dr. Mircea Ielciu, prodecanul facultăţii sibiene. Părintele profesor a prezentat viaţa şi mai ales opera, contribuţia teologică şi gândirea unică a celor trei mari sfinţi ierarhi, prăznuiţi împreună pe 30 ianuarie. 
 
„Sfinţii Trei Ierarhi ne-au învăţat că unitatea Sfintei Treimi nu este o singurătate veşnică, ci o comuniune desăvârşită de iubire a celor trei Persoane, în unitatea Fiinţei dumnezeieşti. Aceste învăţături profunde au fost lămurite de cei Trei Sfinţi Ierarhi. Ei au scos în evidenţă că Sfânta Treime trebuie să fie icoana şi matricea de unitate a Bisericii şi a oamenilor. Iată că apelativul de învăţători ai tainei Sfintei Treimi este pe deplin justificat şi meritat de Sfinţii Trei Ierarhi“, a subliniat părintele Ielciu.
 
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici“ decanului Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel Pavel, pentru activitatea rodnică din ultimii ani la conducerea academiei şaguniene. Aceeaşi distincţie a fost oferită pr. prof. dr. Dorin Oancea, ca semn de mulţumire şi apreciere pentru anii de slujire la catedra de Istorie a Religiilor, iar pr. prof. dr. Nicolae Chifăr i s-a oferit distincţia pentru activitatea didactică şi pentru reprezentarea Arhiepiscopiei Sibiului în Adunarea Naţional Bisericească. Nu în cele din urmă, părintele Mihai Sămârghiţan de la Biserica dintre Brazi din Sibiu a fost cinstit de ierarh pentru slujirea pastorală şi pentru activitatea din Comisia de Cultură şi Culte a Consiliului Judeţean Sibiu.

Influenţă pozitivă în mediul academic

După ceremonia din Catedrala mitropolitană, a urmat Simpozionul „Sfinţii Trei Ierarhi în actualitate“, organizat în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie. Comunicarea ştiinţifică a fost susţinută de pr. lect. dr. Mihai Iosu, care a amintit aspectele esenţiale din teologia Sfinţilor Trei Ierarhi. 
 
În cuvântul de binecuvântare şi de felicitare, IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat specificul şcolilor de Teologie, în care formarea duhovnicească a tinerilor este prioritară, alături de formarea academică. Ierarhul le-a mulţumit cadrelor didactice pentru slujirea lor la catedră şi studenţilor pentru alegerea făcută de a studia la academia şaguniană de la Sibiu. 
 
„Suntem obligaţi să ducem mai departe prestigiul facultăţii noastre. Avem un trecut glorios, un prezent activ şi nădăjduim la un viitor cât mai bun. Ne simţim bine în cadrul universităţii sibiene şi credem că prezenţa noastră influenţează pozitiv mediul academic“, a spus ierarhul.
 
Reprezentanţii conducerii de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu au transmis la rândul lor mesaje de felicitare şi au scos în evidenţă rolul pe care îl are facultatea sibiană în mediul academic din cetatea transilvană. 
 
„Universitatea noastră n-ar fi completă fără Facultatea de Teologie şi cred că nici facultatea dumneavoastră n-ar fi completă fără Universitate“, a spus rectorul Ioan Bondrea.
 
În cadrul manifestărilor, cele 18 tablouri vechi de la Facultatea de Teologie din Sibiu, recondiţionate în atelierele Centrului de Restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului, au fost expuse şi prezentate participanţilor. 
 
De asemenea, a fost vernisată şi expoziţia „Un an în imagini“, cu peste 30 de fotografii din viaţa facultăţii sibiene din 2013. Au fost surprinse evenimentele academice, conferinţele şi simpozioanele naţionale şi internaţionale, omagierile şi alte manifestări ale teologilor sibieni. Sărbătoarea s-a încheiat cu un cuvânt de felicitare al părintelui academician Mircea Păcurariu, decanul de vârstă al profesorilor sibieni, participant la manifestările facultăţii de la hramul Sfinţilor Trei Ierarhi.

Hram la Cluj-Napoca

Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost prăznuiţi la Cluj-Napoca, când s-a serbat şi hramul Facultăţii şi Seminarului Teologic Ortodox. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului la Catedrala metropolitană, în prezenţa a sute de credincioşi, oficialităţi locale şi tineri teologi. 
 
Alături de IPS Andrei au slujit preoţi profesori de la cele două instituţii de învăţământ teologic din municipiu, membri ai Consiliului eparhial, preoţi şi diaconi ai catedralei clujene. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Facultăţii şi al Seminarului de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. 
 
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul slujbei, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a subliniat importanţa pe care o are şcoala şi dascălul în formarea oamenilor, indiferent de profesia pe care ar urma-o: 
„Sfinţii Trei Ierarhi au fost studenţi eminenţi şi au urmat cele mai vestite şcoli din lume. Şi atunci ne dăm seama cât de important este dascălul şi cât de importantă este şcoala pentru devenirea noastră“, a subliniat ierarhul. 
 
De asemenea, IPS Andrei a arătat că fapta este mai importantă decât cuvântul şi poate fi cu adevărat un exemplu pentru cei din jur.
 
„E important cuvântul atunci când transmitem mesajul, dar să ştiţi că e mai important exemplul. Avva Isidor Pelusiotul spune că şi dacă e bun cuvântul, poate jigni. Dar fapta niciodată. Fapta convinge. Dar, când şi cuvântul şi fapta se asociază, sunt o adevărată filozofie“, a remarcat IPS Andrei.

Distincţii pentru profesorii clujeni

Sfânta Liturghie s-a finalizat cu o slujbă de Te-Deum, în semn de mulţumire faţă de binefacerile revărsate asupra instituţiilor teologice din întreaga lume. Cu acest prilej, IPS Părinte Andrei a acordat, în semn de apreciere, câteva distincţii din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Astfel, inspectorului de religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, pr. Marian Sidon, i s-a acordat rangul de iconom. Inspectorul şcolar general al ISJ Cluj, Valentin Cuibus şi inspectorul şcolar general adjunct, Mariana Pop, au fost distinşi cu diplome de aleasă cinstire.
 
La final, a luat cuvântul prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, prof. Ioan Bolovan, care a vorbit despre importanţa unităţii naţionale, atât în problemele sociale, cât şi în viaţa spirituală.
 
„Cred că noi dascălii şi preoţii, trebuie să ne străduim mai mult să-i educăm pe cei de lângă noi, să devenim nucleele în jurul cărora să se creeze reţelele de solidaritate. Suntem o naţiune prea dezbinată, prea măcinată de rivalităţi, şi aceasta ne face să fim neputincioşi să înfruntăm provocările, să facem faţă acestor vulnerabilităţi, şi meteorologice şi economice şi sociale şi mai ales spirituale, cu care ne confruntăm“, a spus prof. Ioan Bolovan.

Sărbătoare la Facultatea de Teologie din Alba Iulia 

La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia l-au întâmpinat cu bucurie pe Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Bucuria zilei a fost completată de hirotonia în treapta diaconiei a tânărului Alexandru-Gheorghe Matei, absolvent al instituţiei teologice din Alba Iulia.
 
În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop Irineu, a evidenţiat rolul şi importanţa celor trei mari luminători ai teologiei.
 
„Îi serbăm astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi, pentru care a face teologie înseamnă a vorbi de modul în care trăim, zi de zi, colocviul nostru cu Dumnezeu. A face teologie înseamnă a vorbi de apologia şi sfinţirea numelui lui Dumnezeu în lupta noastră cu păcatul şi cu răutatea acestei lumi. Sfinţii Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, prin cultura şi virtuţile lor, au reuşit să realizeze între ei o sinteză vie între credinţă, teologie şi viaţă. De aceea, ei sunt actuali în timpul nostru şi sunt socotiţi, pe bună dreptate, patroni ai învăţământului teologic ortodox“, a spus ierarhul. 
 
În Aula „Pr. Prof. Dumitru Stăniloae“ a urmat conferinţa cu titlul „Implicarea Bisericii în social după 1989“, susţinută de pr. lect. dr. Mihail Ioan Dan, cadru didactic al facultăţii albaiuliene.
 
La eveniment a participat ca invitat prof. univ. dr. Petr Balcarek din Republica Cehă, care predă în cadrul cursurilor de masterat de la Facultatea din Alba Iulia disciplinele: «Mediere interculturală şi inter-etnică reflectată în artele vizuale - icoane şi arhitectură în zona carpatică» şi «Probleme actuale în procesul de mediere interculturală şi interreligioasă şi rădăcinile acestora».

Sfinţii Trei Ierarhi, prăznuiţi la Oradea

Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Oradea, prilej cu care a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi, cu ocazia hramul parohiei şi a sărbătoririi ocrotitorilor duhovniceşti ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman“ din Oradea şi Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea. La această sărbătoare, cadrele didactice ale celor două şcoli teologice au fost oaspeţii parohiei, alături de prof. dr. Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea, oficialităţi locale, elevii şi studenţii teologi, şi numeroşi credincioşi orădeni. 
 
Totodată, prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi a prilejuit şi un moment de aleasă bucurie duhovnicească pentru Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei, în această zi împlinindu-se 15 ani de la alegerea sa în treapta arhieriei, la 30 ianuarie 1999, ca cel dintâi Ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
 
Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Sfântul Maxim Mărturisitorul“ al facultăţii, dirijat de pr. conf. dr. Mihai Brie. 
 
În cadrul Sfintei Liturghii, au fost pomeniţi şi s-au înălţat rugăciuni pentru veşnica odihnă a ierarhilor Eparhiei Oradiei, a părinţilor profesori şi profesorilor fostei Academii Teologice din Oradea trecuţi la cele veşnice, şi a dascălilor şi studenţilor adormiţi întru nădejdea învierii, ai actualei Facultăţi de Teologie Ortodoxă. 
 
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat hirotonia în treapta preoţiei a diaconului Adrian Nicolae Cora, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Parohia Valea de Jos, Protopopiatul Beiuş, şi hirotonia întru diacon a teologului Alexandru Dulca, cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, pe seama paraclisului „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana“ din cadrul liceului amintit.
 
La momentul chinonicului, pr. lect. dr. Emil Cioară a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat „Rolul misionar al Sfintelor Taine în viaţa parohiei“. 
 
În prima parte a cuvântării sale, părintele profesor a prezentat crâmpeie din viaţa, activitatea, opera, contribuţia teologică şi gândirea inovatoare a celor trei mari Sfinţi Ierarhi. Apoi, cu referire la Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), în partea a doua a cuvântării, părintele prodecan a subliniat rolul şi importanţa pastoral-misionară a Sfintelor Taine în viaţa parohiei şi a fiecărui credincios în parte, acestea fiind mijloacele sau actele externe şi vizibile, prin care în Biserică se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care îndreaptă şi sfinţeşte pe oameni şi îi uneşte tot mai strâns cu Domnul Hristos şi cu Biserica Sa.
 
Parohul Ioan Bala a mulţumit ierarhului pentru grija şi dragostea arhipăstorească pe care o arată faţă de biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Oradea. 
 
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Sofronie a punctat importanţa prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi pentru instituţiile de învăţământ teologic din întreaga lume ortodoxă, apoi a făcut o incursiune în trecutul istoric al vrednicilor înaintaşi ai învăţământului teologic ortodox orădean, subliniind rolul major în plan duhovnicesc, cultural-educaţional şi misionar al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, ctitoria Preasfinţiei Sale, şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman“ din Oradea în Eparhia Oradiei, cele două şcoli teologice având o importanţă strategică în peisajul multietnic şi pluriconfesional din Bihor. La final, ierarhul a transmis urări de ani mulţi şi binecuvântaţi corpului profesoral, studenţilor, elevilor şi credincioşilor prezenţi, har, sănătate şi putere de muncă în activitatea de slujire a Bisericii străbune şi a neamului românesc. 

Hramul paraclisului Liceului Ortodox din Zalău

Paraclisul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae“ din Zalău şi-a prăznuit ocrotitorii, pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii şcolilor teologice. Acest moment a fost marcat de săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, alături de părinţii profesori, cadre didactice ale liceului.
 
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe tânărul Adrian Pop, fost absolvent al Liceului Ortodox din Zalău, urmând ca duminică acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Ileanda, Protopopiatul Jibou. Răspunsurile la strană au fost date de corul Predania, format din elevii claselor IX-XII din cadrul liceului. Cântările calofonice au fost interpretate de micii elevi ai claselor primare ale liceului, sub îndrumarea doamnelor învăţătoare. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oferit copiilor din clasele primare ale liceului pachete cu rechizite şcolare.

Hramul şcolilor teologice la Baia Mare

La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii şcolilor teologice, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat la Catedrala episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare. Din soborul slujitor au făcut parte toţi părinţii profesori de la secţiile de teologie ortodoxă din cadrul Centrului Universitar Nord, de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare şi de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu Mare. Pe lângă elevii seminarişti şi studenţii teologi au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Centrului Universitar Nord şi foarte mulţi credincioşi. La Sfânta Liturghie a asistat şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, care în final a rostit un cuvânt de binecuvântare. (Pr. Florin Croitoru, Pr. Doru Fer, arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)