În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Sfințire de biserică în Parohia Toporăști, Vaslui
Duminică, 10 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit biserica ce are hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” și „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Parohia Toporăști, Protopopiatul Vaslui, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Alin Ștefan Sava.
După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de vară al complexului parohial.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, dirijați de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre delicatețea și sensibilitatea de care a dat dovadă sutașul, expresie a credinței sale puternice.
Pornind de la conduita centurionului roman, ierarhul Hușilor a insistat pe atitudinea pe care trebuie să o manifestăm față de cei din jur, indiferent de poziția socială, atât a noastră, cât și a celor care au nevoie de sprijinul nostru:
„Centurionul ne învață, pe toți cei ce ocupăm anumite funcții (din care ar trebui să decurgă maximă responsabilitate, sensibilitate și dragoste), că este nevoie să lăsăm să vorbească umanitatea din noi atunci când cei cu care lucrăm sau ne sunt colaboratori au nevoie de ajutorul nostru. Să nu ne asprească funcția și să nu ne transforme în niște brute, comportându-ne necuviincios cu cei din jur.
Din păcate, puterea nu ne lasă să mai fim oameni. Credem că stăpânim lumea, că decidem pe destinele celorlalți și le strivim viețile prin comportamente și atitudini de bădărani, atât de nepotrivite în raport cu ceea ce ne cere Hristos.
Orice suflet, cu o credință autentică în Hristos, ar trebui să manifeste multă delicatețe și sensibilitate, oriunde s-ar afla - față de membrii familiei, la locul de muncă sau în societate.
Oriunde, omul credincios ar trebui, în mod natural, să fie delicat, sensibil și cu foarte multă dragoste și deschidere față de nevoile celui de lângă el.
Fiecare avem câte o responsabilitate. Este esențial să o conjugăm cu cât mai multe momente de omenie, de dragoste, de bunătate și de îngăduință față de cei care au nevoie de toate acestea”.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere a lucrării pastorale și edilitare de până în prezent, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Alin Ștefan Sava.



.jpg)
