„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sfinţire de biserică la Parohia Tudora 3, oficiată de IPS Teofan
Duminică, 18 mai 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de 17 preoţi şi diaconi, a sfinţit Biserica „Sfânta Treime“ din localitatea botoşăneană Tudora. După slujba de târnosire a lăcaşului de cult şi după săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat o slujbă de sfinţire şi pentru complexul parohial alcătuit din casă parohială, casă praznicală şi cameră mortuară.
Câteva sute de credincioşi au ţinut să fie prezenţi duminică, 18 mai 2014, la slujba de sfinţire a Bisericii „Sfânta Treime“ din localitatea Tudora, Protopopiatul Botoşani. Prezent la sărbătoare, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat la poarta lăcaşului de cult de un grup de tineri îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular şi de soborul slujitor, în frunte cu părintele Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botoşani, şi cu pr. paroh Dănuţ Săftian. La eveniment au fost prezente şi oficialităţi locale şi judeţene.
După tradiţionala primire, a urmat slujba de sfinţire a lăcaşului de cult, ce a început cu citiri din Psalmul 143 urmate de cereri şi rugăciuni. După aceea, credincioşii şi corul, conduşi de IPS Teofan, au pornit în procesiune şi au înconjurat biserica de trei ori, ca o reminiscenţă a celor trei procesiuni în jurul cristelniţei de la botez. La fiecare oprire, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a uns cu Sfântul Mir, în semnul crucii, pereţii exteriori ai bisericii. După intrarea în sfântul lăcaş, a urmat punerea de către IPS Mitropolit a unei cutiuţe cu sfinte moaşte într-un locaş săpat special în masa altarului, sigilat imediat cu ceară. După aşezarea moaştelor în masa altarului, a urmat spălarea şi ungerea sfintei mese cu apă sfinţită şi cu mir, iar icoane ale celor patru evanghelişti au fost prinse de masa altarului, câte una la fiecare colţ. Slujba a continuat cu punerea unui acoperământ subţire pe sfânta masă, strâns de altar cu o bandă tricoloră şi pecetluită, apoi masa altarului a fost împodobită cu un alt acoperământ mult mai bogat, precum şi cu celelalte obiecte sfinţite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul şi lumânări. După sfinţirea altarului şi împodobirea lui, întreaga biserică a fost cădită, iar IPS Teofan a uns cu Sfântul Mir cei patru pereţi ai bisericii şi sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii cu mir.
Slujba de târnosire a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în curtea lăcaşului de cult. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că pământul şi Cerul sunt menite să se unească: „În Evanghelia din această zi, Hristos Domnul este înfăţişat ca un însetat şi înfometat după viaţa oamenilor, după cum femeia samarineancă, în care ne regăsim şi noi, cei de astăzi, este înfăţişată ca o persoană însetată şi înfometată după adevăr, lumină, dreptate, pace şi împărăţia cerurilor. Aceasta este definiţia Cerului şi a pământului: Dumnezeu este doritor să-l întâlnească pe om, iar omul este însetat de Cel care l-a creat. Atât Cerul, cât şi pământul sunt însetate şi înfometate una de cealaltă. Viaţa creştină este dobândirea Duhului Sfânt şi este necesar şi urgent pentru noi să ne deschidem inimile spre cuvântul rostit de Mântuitorul în Evanghelie: «Cel ce este însetat să vină la Mine şi să bea, iar Eu îi voi da Apa cea vie». Cel care va bea apa pe care Domnul o va da, din pântecele lui vor curge râuri de apă, care dau viaţa“.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Lucian Leonte a dat citire hrisovului de sfinţire, după care pr. Dănuţ Săftian, parohul Bisericii Tudora 3, a rostit un cuvânt în care a mulţumit ctitorilor şi tuturor celor implicaţi. Drept răsplată pentru eforturile făcute, IPS Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe pr. Dănuţ Săftian iconom stavrofor, oferindu-i crucea, bederniţa şi brâul roşu.
La Tudora, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat o slujbă de sfinţire şi pentru complexul parohial alcătuit din casă parohială, casă praznicală şi cameră mortuară.