În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţire de biserică şi grădiniţă în localitatea ieşeană Traian
Duminică, 23 septembrie 2012, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a sfinţit grădiniţa şi Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din localitatea Traian, comuna Bivolari, Protopopiatul Iaşi 1, în prezenţa a peste o mie de credincioşi. La finalul Sfintei Liturghii, pr. Emil Ojog, cel care a coordonat lucrările lăcaşului de cult, a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, enoriaşii filiei Traian a parohiei Soloneţ, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, l-au avut ca oaspete pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a sfinţit biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", precum şi noua grădiniţă a localităţii, situată în curtea bisericii. La manifestarea religioasă, alături de enoriaşii din Traian, au participat peste o mie de credincioşi din împrejurimi, veniţi să asiste la slujbe şi să se închine în sfântul altar. Biserica a fost sfinţită prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, iar sfânta masă din altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin, după care a urmat sfinţirea grădiniţei. După slujbele de sfinţire, IPS Teofan a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi, pe o scenă special amenajată în vecinătatea lăcaşului de rugăciune. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi. La eveniment au participat membri ai autorităţilor locale, dar şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor după rostirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a subliniat semnificaţiile duhovniceşti ale pescuirii minunate de pe Marea Galilee. "Când Mântuitorul Hristos i-a spus lui Petru să îndepărteze corabia în larg pentru a prinde peşte, acesta i-a răspuns că toată noaptea s-a străduit şi nimic nu a prins. Înţelegem din acest episod că omul care nu-L are pe Hristos lângă dânsul şi care nu are ocrotirea lui Dumnezeu, oricât de mari ar fi succesele pe care crede că le-a dobândit şi oricât de mare ar fi zbaterea lui, nimic nu dobândeşte. Realizările pe care un astfel de om crede că le are se vor transforma la un moment dat în vânt şi în cenuşă şi toate vor trece precum valul. Lucrurile care rămân cu adevărat sunt dragostea faţă de Dumnezeu, dragostea de aproapele, familia binecuvântată şi toate cele dobândite în mod cinstit, pentru că alături de toate acestea stă Hristos Domnul. Tot din acest episod relatat în Evanghelia citită astăzi, prin cuvintele Mântuitorului "depărteaz-o la adânc", trebuie să înţelegem că omul în viaţa sa se cuvine adesea să se retragă din iarmarocul şi suprafaţa existenţei şi să caute profunzimea, liniştea şi tihna lucrurilor duhovniceşti. Din pericopa evanghelică citită, aş vrea să mai pun la sufletul vostru şi comportarea Sfântului Apostol Petru, care, dându-şi seama după pescuirea minunată că Cel de lângă el e Cineva deosebit, cu putere multă, îi spune "du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos". De aici ne dăm seama că omul trebuie să-şi recunoască cu sinceritate propriile sale păcate şi patimi, după cum ne îndeamnă Evanghelia şi conştiinţa Bisericii, această recunoaştere fiind începutul tămăduirii", a spus IPS Teofan. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi-a încheiat cuvântul de învăţătură îndemnându-i pe cei prezenţi să se îmbogăţească în Dumnezeu: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, adică îmbogăţiţi-vă în Dumnezeu şi toate vi se vor adăuga vouă. Se adaugă şi sănătate şi loc de muncă şi succes în viaţă, pentru că Dumnezeu nu rămâne dator, iubiţi credincioşi. Cel care îşi cinsteşte părinţii, cel care este credincios soţiei sale, cel care respectă zilele de miercuri şi vineri ca zile de post, cel care din puţinul său oferă şi celui sărman îl are pe Dumnezeu în viaţa lui şi depăşeşte orice obstacol". La finalul dumnezeieştii Liturghii, pr. Constantin Andrei de la Biserica Bărboi din Iaşi a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa lăcaşului de cult în viaţa unei comunităţi, dând citire apoi hrisovului de sfinţire. A urmat cuvântul pr. Emil Ojog de la parohia Bivolari, cel care s-a implicat şi a coordonat ridicarea lăcaşului de cult din localitatea Traian. În cuvântul său, pr. Emil Ojog a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitului Părinte Calinic, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru ajutorul şi grija de care au dat dovadă de-a lungul construcţiei lăcaşului de cult. Pentru implicarea şi osteneala sa în ridicarea bisericii din Traian, pr. Emil Ojoc a fost hirotesit iconom stavrofor de IPS Teofan. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult şi au ajutat la zidirea lăcaşului de închinare, cărora li s-au oferit distincţii şi diplome. Biserica din Bivolari, urmare a proiectului "Nici un sat fără biserică" Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din localitatea Traian a fost începută în anul 1999, ca urmare a proiectului "Nici un sat fără biserică", iniţiat de Preafericitul Părinte Patriarh, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Responsabilitatea lucrărilor i-a fost încredinţată părintelui Emil Ojog de la parohia Bivolari, care a fost ajutat în activitatea sa atât de enoriaşii din Traian, cât şi din parohiile vecine, Bivolari, Soloneţ, Roşcani, Rădeni, Santa Mare, Tabăra, dar şi de autorităţile locale.