În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Sfințirea Bisericii din Obârșeni, Vaslui
Duminică, 28 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a bisericii din Parohia Obârșeni, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, sfântul lăcaș a primit ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Ștefan Ionuț Vârlan, informează Biroul de presă al eparhiei.
După momentul sfințirii, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre formele de manifestare a răului și despre capacitatea omului de a sesiza prezența lui Dumnezeu.
Preasfinția Sa a amintit de modul în care diavolul transmite iluzia că el nu există, în contextul dezvoltării și rafinării condițiilor de trai: „Baudelaire ne spune că, în momentul în care vom ajunge în punctul de a lăuda progresul, bunăstarea materială, un anume confort economic, diavolul, în viclenia lui, ne va spune că el nu există și ne va face să credem aceasta. Când suntem confortabili și totul ne merge bine, uităm de cele spirituale, uităm de sufletul nostru și de grija pe care trebuie să o avem față de el. […] Chiar dacă nu vom ajunge în punctul în care să avem o privire desfigurată, un chip murdărit de patimi sau să ne comportăm într-o manieră dezgustătoare, în momentul în care îl lăsăm pe diavol să lucreze nestingherit în viața noastră, inevitabil devenim oameni privați de libertate. Nu este blestem mai mare pentru om, decât să nu fie liber. În momentul în care cineva vrea să ne controleze viața, să ne verifice (să devină ca un securist), în mod instinctual, noi intrăm într-o fază de respingere și refuz al acelei persoane, pentru că nu putem suporta acest lucru, ne deranjează. Noi am fost creați și chemați de Dumnezeu să respirăm libertatea, să ne hrănim cu libertatea, iar nu să devenim captivi cuiva care vrea să ne posede și să ne transforme în niște obiecte ale sale, chiar și sub chipul iubirii”.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire, ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru iconom-stavrofor pe părintele paroh Ștefan Ionuț Vârlan. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit ridicarea bisericii din Obârșeni.



.jpg)
