Sfinţirea bisericii din parohia buzoiană Lipia II

Biserica „Tuturor Sfinţilor“ din parohia buzoiană Lipia II a fost sfinţită duminică, 1 septembrie. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de către Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Lăcaşul de cult a fost ridicat în anii 1857-1866, pe locul unei biserici din lemn, prin strădania credincioşilor din parohie şi a preotului Teodor. De-a lungul vremii, biserica a suferit mai multe lucrări de restaurare, desăvârşite recent prin eforturile părintelui paroh Paul Gheorghiţă. La slujbe au participat autorităţi locale, numeroşi credincioşi din localitate, dar şi din împrejurimi. După tradiţie, aceştia au putut trece prin Sfântul Altar pentru a se închina, după cum a precizat Dragoş Olteanu, consilier mass-media al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Ciprian a explicat înţelesurile slujbei de târnosire a lăcaşului de cult, subliniind necesitatea şi importanţa unei biserici într-o comunitate de credincioşi. „Un lăcaş de rugăciune este zidit spre slava lui Dumnezeu, pus sub ocrotirea unui sfânt sau chiar a Mântuitorului Hristos când se fixează un praznic împărătesc, şi nu este un edificiu oarecare, ci este un lăcaş sfinţit şi viu. Acest lăcaş ne cuprinde pe toţi, noi cei care constituim Biserica vie a lui Hristos. Mântuitorul este Capul Bisericii, iar noi, toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, suntem mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos, care este Biserica. Biserica cea vie sau comunitatea de credincioşi are nevoie de un lăcaş pe măsură pentru ca, adunându-se în acest lăcaş, să se roage lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor pentru sănătate, pentru împlinirea bunelor dorinţe, dar mai ales pentru mântuire. Dacă edificiul acesta, lăcaşul sfinţit, nu ar fi însufleţit prin prezenţa credincioşilor la sfintele slujbe, nu şi-ar avea rostul. În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament citim că Dumnezeu nu are nevoie de lăcaşuri făcute de mâini omeneşti. Biserica devine prin actul sfinţirii casa lui Dumnezeu şi casa noastră. De aceea construim un lăcaş de rugăciune: ca să ne adune pe toţi, aşa cum cloşca îşi adună puii sub aripi. Lăcaşul se pictează, i se dă un veşmânt liturgic, pentru ca, de câte ori privim scenele din Sfânta Scriptură sau chipurile sfinţilor, mintea noastră să se îndrepte mai uşor către Dumnezeu, să medităm spre cele duhovniceşti, spre cele necesare vieţii noastre spirituale şi să uităm, fie şi pentru trei ore săptămânal, de problemele cotidiene cu care ne confruntăm. Avem nevoie de această reîmprospătare sufletească prin participarea la Sfânta Liturghie pentru că aici ne întâlnim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu sfinţii. Aici în biserică, fiind în rugăciune şi în comuniune de iubire în Hristos unii cu alţii, pregustăm bucuria din Împărăţia lui Dumnezeu“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.