În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfințirea lucrărilor de înnoire la biserica parohială din Cetea, Oradea
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat duminică, 25 septembrie, în Parohia Cetea, Protopopiatul Oradea, unde a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a sfințit noul iconostas al bisericii parohiale închinate Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură cu privire la pasajul Pescuirii minunate (Luca 5, 1-11), evidenţiind legătura acesteia cu întemeierea Bisericii la Cincizecime.
„Pescuirea minunată este, de fapt, tâlcul, rostul și înțelegerea Bisericii. Biserica este Corabia mântuirii, iar Mântuitorul a lăsat în Biserică, prin transformarea ucenicilor Săi din pescari - în înțelesul propriu al cuvântului - în «pescari de oameni», apoi, prin venirea Duhului Sfânt, transmiterea Sa prin succesiune apostolică bărbaților apostolici care i-au cunoscut pe apostoli și apoi, de la aceștia, la primii episcopi și primii preoți până la sfârșitul veacurilor, adică preoției sacramentale din Biserică, harismele cele speciale, darurile cele speciale ale Duhului Sfânt, prin care oamenii să fie «pescuiți» din marea tulburată a acestei vieți, din marea păcatelor și să fie salvați în Corabia mântuitoare, Biserica”. Ierarhul a mai lansat spre meditație îndemnul ca fiecare creștin să își asume misiunea de apostol al Domnului Hristos, căci imperativul mărturisirii permanente a Adevărului revelat este adresat tuturor.
Pr. paroh Alexandru Vereș a fost hirotesit întru iconom, iar la final ierarhul a oferit diplome de apreciere credincioșilor care s-au implicat în viața Bisericii.



.jpg)
